Sfatul specialistului

Este greșit dacă o dată pe lună copilul mănâncă produse de tip fast food?

Produsele de tip fast food îi atrag pe copii ca un magnet. Cu atât mai mult cu cât vin la pachet cu surprize, jucării reprezentând personajele lor preferate. Cum facem să îi ferim de această ispită, să le oferim variante mai sănătoase?

Este greșit dacă o dată pe lună copilul mănâncă produse de tip fast food? – iată întrebarea de la care porneşte conţinutul acestui articol. Cosmina Niţu, tehnician nutriționist și consultant în diversificarea alimentației bebelușului, ne-a răspuns la întrebare şi ne-a oferit soluţii de folos pentru a controla tentaţia de a consuma produse de tip fast food:

Produsele de tip fast food şi copilul cu vârsta între 2 şi 5 ani. Dacă vorbim despre un copil cu vârsta între 2 și 5 ani, care în mod normal ar trebui să consume preponderant preparate gătite în casă, atunci nu își au locul în alimentația lui acest tip de produse. Pentru copiii mai mari, chiar adolescenți, situația este ceva mai greu de gestionat. Și de multe ori, aceștia nu se limitează doar la o masă de tip fast-food pe lună. Acest tip de mâncare se face responsabilă pentru gradul ridicat de obezitate în rândul copiilor și al adolescenților, prin consumul multor kilocalorii într-o cantitate mică de mâncare, multe grăsimi, multă sare și zaharuri adăugate.

Când o dată pe lună devine o dată pe săptămână. O să spunem că, o dată pe lună nu se întâmplă nimic dacă consumă o astfel de masă. Așa este. Însă astfel se creează un obicei, grăsimile, zahărul și sarea din preparatele de tip fast-food atrag copiii ca un magnet. De multe ori interesul lor crește primind informația, dorința de a consuma aceste preparate, din reclama văzută la televizor, din recompensele sub formă de jucării pe care le primesc în acest tip de restaurant. Va simți o lipsă totală de control și o cerere intensă din partea creierului său pentru mai mult, atunci când va consuma acest tip de produse. De aceea, de multe ori, o dată pe lună va ajunge o dată pe săptămână, deoarece copilul va cere tot mai des și părinții vor rezista cu greu să nu cedeze cerințelor copilului.

Părinții sunt oglinda copiilor. Ceea ce văd la noi, asta vor face și ei. Părinții sunt cei care stabilesc stilul de viață și alimentația întregii familii. Copilul trebuie să crească într-o familie în care i se explică ce tip de hrană trebuie să consumăm cu toții pentru a fi sănătoși, când și de ce facem uneori excepții, de ce trebuie să consumăm zilnic fructe și legume variate, cereale integrale, proteine de calitate și grăsimi sănătoase. Facând aceste povești despre alimentație cât mai atractive și pe înțelesul celor mici, nu va conta ce reclame văd la televizor, ci va conta ce văd în familie.

Alternative sănătoase la produsele de tip fast food. Sfatul meu pentru părinți este să se limiteze la petrecerile la care sunt invitați copiiilor în astfel de restaurante. Și să încerce să reproducă acasă celebrul burger, aripioarele picante sau lipia cu carne și cu legume, din carne preparată la cuptor, cu cartofi la cuptor, cu legume, fără sosuri sau cu sos de roșii făcut în casă. Dacă vor, pot face acasă propriul happy meal, cu o jucărie mică, pe placul copilului și astfel, reclama de la televizor nu va mai fi la fel de atractivă.