Sfatul specialistului

Mai trebuie să plombăm dinții de lapte, dacă tot cad și se schimbă cu cei definitivi? Medicul stomatolog răspunde

Sunt multe mituri legate de dinții de lapte, iar întrebarea din titlu este unul dintre ele. Contrar preconcepțiilor, dinții temporari necesită aceeași atenție și grijă ca în cazul dinților permanenți. Problemele de mai târziu pot fi evitate dacă punem mai mult preț pe prevenție.

Dr. Andreea Ion, medic pedodont la clinica stomatologică Advanced Gentle Dentist, ne vorbește despre miturile cel mai des întâlnite legate de dinții temporari, dar și despre importanța vizitelor la dentist – la ce vârstă trebuie începute și care este rolul lor.

Prezența dinților de lapte în gură, de la erupție până la momentul exfolierii (căderii fiziologice), este importantă pentru alimentație, vorbire, dezvoltarea armonioasă a oaselor maxilare, estetică, integrare, acceptare. (Dr. Andreea Ion)

Există câteva mituri referitoare la dinții copiilor pe care le-am auzit de nenumărate ori. Le enumăr mai jos:

FALS! Dinții de lapte nu dor. Ei bine, vă asigur că dor. Dor chiar foarte tare, iar complicațiile cariilor pe dinții de lapte pot duce la infecții locale, la afectarea mugurilor dinților permanenți (care se dezvoltă în vecinătatea rădăcinilor dinților de lapte).

Dinții de lapte nu au rădăcini. Această afirmație este parțial adevărată. Atunci când dintele de lapte cade la momentul potrivit, rădăcinile lui sunt deja topite (resorbite) datorită dintelui definitiv care vine din os către exterior. Însă, la momentul în care erupe, dintele de lapte are rădăcini bine reprezentate, care, atunci când apar infecții, trebuie tratate și curățate pentru a nu apărea complicații ale tratamentelor.

FALS! Odată ce este necesar tratamentul, care presupune devitalizarea (scoaterea nervului) dintelui de lapte, va fi afectat, în mod automat, și nervul dintelui definitiv. Dinții de lapte au structură independentă de cea a dintelui succesor. Ei au propria coroană, propria rădăcină și propriul nerv. În concluzie, un asemenea tratament nu afectează dintele definitiv, ba chiar îl ajută prevenind sau tratând infecția din vecinătatea mugurelui.

FALS! Prima vizită la dentist ar trebui să fie atunci când copilul acuză dureri sau atunci când vedem carii prezente. Prima vizită la dentist ar trebui făcută în jurul vârstei de un an. La acest moment, copilașul are câțiva dinți de lapte erupți și stomatologul îi va consilia pe părinți cum să îi îngrijească astfel încât să prevenim apariția cariilor și implicit a durerilor.

FALS! Nu merită să investim în plombe, pentru că oricum dinții de lapte se schimbă. Curățarea și izolarea cavităților ne ajută să tratăm și în același timp să prevenim extinderea leziunilor carioase în suprafață și în profunzime la dintele afectat, dar și pe ceilalți dinți (fie ei de lapte sau definitivi).

În concluzie, recomand copiilor cu dinți sănătoși controale la 6 luni, iar celor care au avut probleme, deci cu risc mai mare, o dată la 3 luni.


Dr. Andreea Ion, medic pedodont la Clinica Gentle Dentist

Dr. Andreea Ion

Dr. Andreea Ion, medic stomatolog cu experiență, își dedică timpul tratând copii la clinica stomatologică Advanced Gentle Dentist. Ca medic pedodont, a ales să le ofere celor mici o acomodare cât mai plăcută cu mediul din cabinet și tratamente cât mai blânde.