Organizarea are un rol important în viaţa noastră, a tuturor, fără ea nu ne-am putea atinge obiectivele. Când ştim exact ce avem de făcut, ordinea lucrurilor, resursele de care dispunem, responsabilităţile implicate, o parte din plan este deja bifat.
Organizarea îi ajută şi pe copii, raportat însă la puterea lor, la nivelul de dezvoltare la care se află. S-ar putea ca un timp extrem de bine organizat – cu ore după ore, cursuri după cursuri, activităţi extraşcolare care să le ocupe aproape fiecare zi din săptămână astfel încât să nu se plictisească să îi îndepărteze de nevoile lor de bază, una dintre ele fiind nevoia de joacă.
Când presiunea este prea mare – cerinţele de la şcoală sunt dublate de îndatoririle de după şcoală – ei se pot simţi supraîncărcaţi mental. Iar semnele supraîncărcării mentale sunt: oboseala fiziologică generalizată, tulburări relaţionale – în sensul că au mai multe relaţii cu adulţii decât cu colegii sau copiii de vârsta lor -, dificultăţi de învăţare, enurezis (urinare în timpul somnului), encoprezis (sau diaree paradoxală, întâlnită la copiii care au fost învăţaţi să folosească toaleta; reprezintă incontinenţa fecală voluntară sau involuntară).
Copiii au nevoie să relaţioneze cu alţi copii de vârsta lor, au nevoie de joacă (inventată, liberă, spontană), pentru că joaca, la rândul ei, face parte din procesul de relaţionare. Atunci când este privat de acest tip de activitate, este privat de spontaneitate. Dacă ne uităm la copii jucându-se, vom observa că bună parte din distracţia lor este închipuită – îşi imaginează personaje, scenarii, îşi fac planuri fictive (dar atât de reale şi de serioase pentru ei!).
„Se învaţă foarte multe din imitarea celor de aceeaşi vârstă, din testarea limitelor, din faptul de a învăţa cum să împarţi cu cineva“ sau „Copiii au nevoie de o întreagă varietate de experienţe – de timp petrecut cu prietenii de seama lor, de timp petrecut la computer, de timp cu familia şi de nişte ore în care să facă pur şi simplu ce vor“ – aflăm din cartea „Nevoile esenţiale ale copiilor“.
Volumul este scris de T. Berry Brazelton, doctor în medicină, specializat în pediatrie clinică, şi Stanley I. Greenspan, profesor clinician de psihiatrie şi pediatrie. Stanley I. Greenspan sugerează chiar stabilirea unui program săptămânal de joacă – copilul să aibă 5-6 ocazii în care să stea pur şi simplu cu un prieten din vecini sau să se întâlnească înainte de un antrenament cu alt copil ori să petreacă timp cu alţii de vârsta lui (timp care să nu fie organizat de un adult aşa cum se întâmplă în cazul sportului de echipă, când antrenorul coordonează activitatea).
Referinţe bibliografice: „Nevoile esenţiale ale copiilor“ – autori: T. Berry Brazelton, Stanley I. Greenspan (traducere din engleză de Mihaela Negrilă, ed. Trei, pp. 221-223); „Pression à l’école, emploi du temps surchargé… Quand la charge mentale touche aussi les enfants“ – www.femmeactuelle.fr; „Encoprezis“ – www.romedic.ro