Atunci când oamenii interacţionează cu prea multe imagini drăguţe sau drăgălaşe, rezultatul ar putea fi ceea ce oamenii numesc „agresivitate drăgălaşă“ sau „agresivitate jucăuşă“. E un imbold straniu, care ar putea părea, la prima vedere, violent. Îl exteriorizăm verbal prin expresii de genul „Îmi vine să-l mănânc de drag cu totul“ sau „Îmi vine să îl muşc“.
Când îl văd, de exemplu, pe puiul Bambi, nu puţini sunt adulţii care au aceste gânduri. Mai mult ca sigur, dacă ar fi să transformăm gândul într-o experienţă reală, bineînţeles că nimeni nu l-ar mânca pe Bambi! La fel se întâmplă şi în cazul bebeluşilor, sau al puilor de pisică ori câine.
„Când oamenii simt asta, nu o fac cu dorinţa de a face rău. Gândurile apar ca un răspuns involuntar la faptul că sunt copleşiţi de o emoţie pozitivă“, spune Katherine Stavropoulos, psiholog la Universitatea din California, Riverside, într-un studiu efectuat în decembrie 2018. Şi dacă e să extrapolăm şi la copii această „agresivitate drăgălaşă“, ştim bine că în copilăria timpurie, ei au această reacţie, de a o muşca pe mami sau pe tati atunci când se simt fericiţi, când se joacă cu ei, exprimându-şi astfel bucuria şi dragostea.
Subiectul „agresivităţii drăgălaşe“ a fost însă abordat încă din 2015, de către cercetătorii de la Universitatea Yale. Katherine Stavropoulos a mers mai departe şi a vrut să vadă cum se reflectă această reacţie în creier. A înregistrat activitatea din creierul a 54 de adulţi tineri, în timp ce priveau imagini cu animale şi oameni (inclusiv adulţi şi bebeluşi). Unele imagini erau mai puţin atrăgătoare, altele absolut adorabile. „Obrajii mari, ochii mari, nasul mic – toate acestea le asociem cu drăgălăşenia“, precizează psihologul.
Care au fost rezultatele studiului? La toţi cei 54 de participanţi s-a înregistrat o activitate mai intensă în creier, în zonele cerebrale asociate emoţiei, când li s-au prezentat imagini drăgălaşe. Pe de altă parte, cu cât acest soi de agresivitate a fost mai stimulat, cu atât a crescut şi activitatea din sistemul de recompensă al creierului. Prin urmare, nu doar emoţia este cea implicată în această reacţie.
„Gândurile agresive ca răspuns la vederea unor creaturi adorabile este doar un exemplu de expresie dimorfă a emoţiei pozitive“, a explicatt Oriana Aragón, cea care a şi dat numele de agresivitate drăgălaşă, în 2015, acestor manifestări. Aragón a fost implicată şi ea în studiul din 2018.
„Așadar, oamenii cărora le vină să îi ciupească de obraji pe bebeluşi sau să mormăie când li se adresează sunt, de asemenea, oameni mai predispuși să plângă la o nuntă sau când se naşte un copil sau, de asemenea, să râdă nervos“, mai spune ea. Aragón a recunoscut că face parte şi ea din această categorie. ?
Referinţe:
www.cpr.org – When Too Cute Is Too Much, The Brain Can Get Aggressive
clarkrelationshiplab.yale.edu – Dimorphous Expressions of Positive Emotion: Displays of Both Care and Aggression in Response to Cute Stimuli

