Sarcină

Studii noi despre impactul virusului SARS-CoV-2 asupra sarcinii

Rezultatele acestui metastudiu realizat de canadieni au rolul de a sublinia importanța îngrijirii și atenției suplimentare pe care personalul medical trebuie să o aibă în cazul femeilor însărcinate infectate cu Covid-19, care manifestă, în special, simptome severe.

Echipa de cercetători de la Universitatea din Montréal, Quebec, a analizat patruzeci și două de studii care au implicat 438.548 de gravide din întreaga lume, pentru a determina asocierea dintre infecția cu SARS-CoV-2 și efectele adverse din timpul sarcinii. Au descoperit că, în cazul persoanelor simptomatice, riscul nașterii premature este dublu și riscul de cezariană cu 50% mai mare față de cele asimptomatice. Cât despre gravidele cu simptome severe, riscul de hipertensiune arterială și naștere prematură este de patru ori mai mare.

Motivul complicațiilor este încă neclar, dar ar putea avea legătură cu faptul că SARS-CoV-2 poate duce la vasoconstricție (strâmtorare a vaselor sanguine, prin micșorarea suprafeței pereților), putând stimula un răspuns inflamator care afectează vasele de sânge.

Constatările acestei revizuiri sistematice diferă de constatările anterioare ale rapoartelor și studiilor de caz. „Meta-analiza noastră oferă dovezi clare ale riscului considerabil de preeclampsie, naștere prematură și greutate mică la naștere în cazul prezenței simptomelor sau a simptomelor severe de Covid-19. Medicii ar trebui să aibă în vedere aceste efecte adverse atunci când au în evidență femei însărcinate infectate cu Covid-19 și să adopte strategii eficiente pentru a preveni sau reduce riscurile atât la paciente, cât și la făt“, concluzionează echipa de cercetători a Universității din Montréal.

Sursă articol: News Medical Life Science (www.news-medical.net);
Sursă studiu: Canadian Medical Association Journal (https://www.cmaj.ca);
PDF-ul cu studiul complet poate fi descărcat de aici.