Este o reacție de negativism, de respingere în fața persoanelor non-familiare lui (deși teama poate apărea și în cazul unei persoane pe care o vede foarte rar), întâlnită începând cu vârsta de 7-8 luni (sau mai devreme).
Tot la această vârstă se mai remarcă o reacție la bebeluși: „sugarul acceptă cu greu fețele severe, triste și mai ales persoanele zgomotoase“ – aflăm din cartea Mama și copilul (Emil & Herta Căpraru, Ed. Medicală, p. 171).
Cum se manifestă bebelușul, mai exact, în fața persoanelor pe care nu le cunoaște? Reacțiile pot fi diferite, de intensitate variată: dacă unii devin ușor indispuși, alții țipă sau plâng. Au tendința să se agăța de mami sau tati (în cazul în care persoana respectivă pare să se apropie de el), pentru că asta le oferă siguranță, protecție. Teama de persoanele străine are, ca resort în subconștient, frica de a nu fi luat de lângă părinte, pe de o parte, dar și spaima că oamenii apropiați lui îi pot fi luați.
Ce facem? Cum procedăm pentru a nu-l speria pe bebe? Învățăm să luăm distanță, să ne apropiem de el treptat – în cazul în care bebe nu ne cunoaște și suntem persoanele străine lui. Autorii citați mai sus recomandă respectarea unui „spațiu tabu“, cu o rază de aproximativ 80 cm. Dacă suntem, în schimb, părinți, nu îl expunem brusc la întâlniri cu mai multe persoane străine, îl obișnuim pas cu pas, dar mai ales, îi oferim protecție când îi facem „cunoștință“ cu cineva (îl ținem de mână, în brațe, stăm alături de el pentru a-i asigura un confort emoțional).
Foto: freepik.com

