„Marea mea carte caută şi găseşte. În pădure“ (text Susanne Gernhäuser, ilustraţii: Anne Ebert, ed. Casa; 2 ani +)
Cartea este o minunată poveste vizuală din care cei mici vor învăţa lucruri esenţiale despre pădure, despre locuitorii ei, animale mici şi mari. Vor explora prin intermediul splendidelor ilustraţii lumea necuvântătoarelor, de la cinteze, căprioare şi ulii, până la porci mistreţi şi pisici sălbatice, vor identifica plante, copaci, dar şi activităţi specifice în funcţie de anotimp.
„Prima mea carte despre natură“ (autori: Minna Lacey, Abigail Wheatley; ed. Niculescu, 6-8 ani)
Această carte încântătoare este plină cu sugestii pentru copii în legătură cu ce pot vedea și face în mijlocul naturii: de la a privi florile, pomii și animalele, până la a sări în băltoace sau a merge la săniuș. Imaginile ilustrează o multitudine de lucruri pe care cei mici le pot observa în natură și despre care să discute apoi împreună cu prietenii, părinții sau profesorii lor.
„Viaţa secretă a copacilor“ (Moira Butterfiled, Vivian Mineker; ed. Univers enciclopedic, 3-7 ani)
Ascultaţi poveştile pline de farmec ale lui Inimă-de-Stejar cel Viteaz, cel mai bătrân şi mai înţelept copac din pădure, şi descoperiţi secretele pe care le au de spus copacii! Apropo, ştiaţi că arborii îşi pot vorbi unul altuia? Veţi afla, în acest ghid al naturii, totul despre speciile de copaci, despre modul în care cresc şi de ce sunt ei atât de importanţi pentru noi, oamenii.
„30 de poveşti despre natură“ – vol. de poveşti bilingv român-englez (ed. Aquila, 6-8 ani)
Volumul face parte dintr-o serie mai amplă de poveşti bilingve apărute la editura Aquila. Cartea de faţă conţine treizeci de scurte istorisiri, ajutându-i pe copii, nu doar să descopere natura, dar să şi aprofundeze limba engleză. Mai mult, formula aleasă de prezentare a informaţiilor – cea de poveste – îmbogăţeşte vocabularul şi provoacă imaginaţia.
„Să protejăm mediul“ (text: Carola von Kessel, ilustrator: Guido Wandrey, ed. Casa, 5-8 ani)
Pentru că este important să ştim şi cum să protejăm natura, răsfoind aceste pagini, vom descoperi ce putem face pentru binele mediului înconjurător. Care este rolul pădurilor? Dar al mărilor? Cum am putea economisi apa? Cum se generează curentul electric şi care vehicule poluează atmosfera? Sunt doar câteva întrebări la care cei mici vor găsi răspunsuri.
