Încă nu am ajuns, cu alte cuvinte, la acel nivel în care să ne pese mai mult de prevenire decât de tratare. Excepție fac, desigur, situațiile în care există o boală cronică ori sarcina se lasă prea mult așteptată (ex: cazurile de infertilitate).
De ce e mai bine să renunţăm la fumat înainte de sarcină? Oricât de multe sunt beneficiile lăsatului de fumat, oricât de frumos ar fi „împachetate“, nu toată lumea poate renunţa atât de uşor. Dacă pentru unele femei posibilitatea unei sarcini şi dorinţa de a avea un copil sunt un motiv suficient pentru a abandona acest viciu, în cazul altora poate fi puţin mai dificil. Există persoane care renunţă definitiv înainte sau în timpul sarcinii, altele care reduc numărul de ţigări, dar şi o parte care continuă să fumeze. Şi totuşi de ce este ideal să renunţăm la fumat înainte de sarcină? Pentru că odată cu sarcina vin la pachet o serie de transformări, inclusiv (ori mai ales) emoţionale. Fiind deja sub influenţa schimbărilor hormonale, ultimul lucru pe care organismul şi l-ar dori ar fi o sursă de stres în plus (cum este lăsatul de fumat). De ce sursă de stres? Renunţarea la fumat înseamnă nervozitate, irascibilitate, ameţeli, senzaţie crescută de foame, tulburări ale somnului. Pe de altă parte, avantajele excluderii ţigărilor merită tot acest efort: nu mai mirosim a nicotină, mâncarea începe să aibă gust, respirăm mai uşor, mai profund, nu mai obosim atât de repede (când urcăm scările, exemplu), nu mai tuşim. Este ideal şi preferabil ca acest lucru – lăsatul de fumat – să se întâmple înainte de sarcină. Unde este putere, este şi voinţă!
Controalele dinaintea sarcinii. În ideea că este mai bine să prevenim decât să tratăm, este recomandat ca în perioada de preconcepţie să facem o serie de controale, la indicaţiile şi sugestiile medicului, pentru a elimina eventuale pericole sau riscuri. Un exemplu ar fi verificarea nivelului de vitamina D. Vorbește cu medicul pentru a stabili cu exactitate ce anume trebuie să urmărești în analizele de sânge! În timpul consultației și în urma analizelor, medicul ar putea identifica, printre altele, în ce stare se află glanda tiroidă sau dacă există riscul dezvoltării unui diabet. Moştenirea genetică este un dat pe care nu îl poate ignora nimeni. Cunoaşterea în avans, de către viitorii părinţi, a diferitelor boli existente în familie este un detaliu esenţial privind dezvoltarea copilului. În pediatrie, antecedentele heredocolaterale includ afecţiunile pe care le are familia respectivă şi care ar putea influența bebelușul – diabet, astm bronșic, rinite alergice, boli de inimă, boli de rinichi, boli genetice. Aşa că, înainte de a concepe un copil, este indicat ca medicul să fie informat în privinţa acestor aspecte.
Un copil nu este un proiect, un copil este o responsabilitate. Şi pentru că este o responsabilitate, când ne pregătim să devenim părinţi, este bine să ne gândim cât mai realist că viaţa şi priorităţile se vor schimba odată ce va veni copilul pe lume. Vor fi etape şi etape până la instalarea unei rutine. Susţinerea reciprocă a partenerilor este importantă, puterea de a cere ajutorul când e nevoie, efortul reciproc de organizare, siguranţa afectivă, toate ajută la crearea unui confort emoţional. Când liniştea nu poate veni din exteriorul nostru, măcar să o construim sau cel puţin să îi facem loc înlăuntrul nostru.
Citeşte şi:
Poate duce stresul accentuat la o naștere prematură? Medicul specialist răspunde
„Dacă am făcut consult ginecologic, mai e nevoie să fac şi un test Babeş-Papanicolau?“
„Pot face ceva în timpul sarcinii pentru a da naştere unui sugar calm?“

