Copii

Ceva dulce, ceva bun: cea mai simplă reţetă de biscuiţi pentru copii

Biscuiți din fulgi de ovăz cu banane

Biscuiţii cu fulgi de ovăz sunt atât de uşor de preparat şi atât de gustoşi încât e posibil să-i ascundeţi de copii ca să-i păstraţi pentru voi, la cafea. ?

Ingrediente pentru o tavă de biscuiţi (aproximativ 12 biscuiţi)

  • 2 banane medii (coapte bine)
  • 6-8 linguri de fulgi de ovăz (pline vârf)
  • opţional: stafide, 1 curmală mărunţiţă, merişoare sau fulgi de migdale

Mod de preparare

  • se decojesc bananele şi se pasează cu furculiţa într-un castron (pasta nu trebuie să fie fină, fină, e în regulă dacă rămân bucăţele întregi de banană);
  • se amestecă bananele pasate cu fulgii de ovăz (se adaugă, treptat, câte o lingură, se amestecă şi se adaugă următoarea lingură);
  • opţional: se adaugă stafidele/ curmala mărunţiţă/ merişoarele (cu condiţia să fie lăsate în apă înainte, aproximativ 10 minute) sau fulgii de migdale (se pot folosi şi alune de pădure sau nuci, în funcţie de ce aveţi în casă);
  • se lasă 10 minute compoziţia deoparte (timp în care încălziţi cuptorul);
  • se pun în tava acoperită cu foaie de copt, cu o lingură, biscuiţii;
  • se lasă la cuptor în jur de 20-25 de minute, la foc mic.

Fulgii de ovăz, o alegere sănătoasă

  • mențin echilibrul sistemului nervos
  • sunt săţioşi
  • conțin proteine, minerale și fibre
  • întăresc sistemul imunitar
  • au indice glicemic redus

Ce mai poţi prepara, rapid, cu fulgi de ovăz

Fulgii de ovăz cu lapte și scorțișoară sunt absolut delicioşi! La o ceașcă de cafea cu fulgi de ovăz, se adaugă două ceşti jumătate-trei cu lapte. Se pun pe foc şi se amestecă până când se îngroaşă. Se ia vasul de pe foc, se lasă puțin la răcit și se adaugă scorțișoară și miere, după gust.