Bebeluși

8 exerciții pentru bebeluși

Bebelus pe burta

Sunt multe exerciții de gimnastică pe care mama sau tati le poate face împreună cu bebe. Important este să-i fie solicitate toate grupele musculare, să fie adaptate vârstei lui și condiției de sănătate.

Important: mișcările se fac cu blândețe
Articulațiile, aparatul ligamentar și musculatura unui bebeluș sunt încă fragile, prin urmare, mișcările se vor face cu blândețe și în timp limitat. Intensitatea, de asemenea, va crește treptat, respectând vârsta copilului. Ordinea exercițiilor are loc de la simplu la complex, tot în funcție de vârsta celui mic. Celor cu defecte de motricitate, exercițiile se pun în practică de către cadre de specialitate.

Care este scopul exercițiilor
Gimnastica la bebeluși favorizează trecerea de la motricitatea necoordonată (din primele luni de viață) la cea voluntară corespunzătoare maturării treptate a sistemului nervos. Înainte de a începe acest ritual de exersare a musculaturii, consultați medicul pediatru.

Poziția „pe umăr“, pentru eructare, îl provoacă să-și exerseze musculatura cervicală
Pozițiile de scoatere a aerului din stomăcel, după ce bebe este hrănit, trebuie adaptate sugarului. Unora le place să fie ținuți sus, pe umăr, altora pe braț. Poziția „pe umăr“, însă, este bună în special pentru faptul că bebe își lucrează musculatura cervicală. Are tendința să-și ridice capul, să facă, prin urmare, „fitness“.

8 exerciții pentru bebeluși
1. Mișcări de rotație pentru gamba piciorului și pentru mâini;

2. Flexia și extensia succesivă a picioarelor, într-un ritm lent, și apoi concomitent;

3. Flexia și extensia din articulația șoldului;

4. Tracțiune din poziția culcat, până în poziția șezând (se ține copilul de mânuțe), după 1, 2 secunde este readus, încet, pe spate (cu grijă, să nu se lovească la cap);

5. Mișcări ale brațelor: ducerea lor spre lateral, ridicarea spre cap și readucerea în poziția inițială sau întinderea pe linia umerilor, aducerea în față și încrucișarea lor deasupra pieptului;

6. După 5 luni, pentru întărirea mușchilor spatelui: poziționat pe abdomen, i se întind brațele lateral, i se ridică trunchiul 20-25 cm deasupra planului suprafeței pe care este așezat, se menține câteva secunde în această poziție și se readuce la loc;

7. După 9 luni: sugarul este ținut de picioare, astfel încât să meargă ținându-se în mâini; exercițiul este recomandat doar dacă micuțul a început să meargă în patru labe;

8. Mersul în picioare cu brațele întinse, în timp ce pășește pe vârfuri.

Sursă: Emil și Herta Căpraru, „Mama și copilul“ (Ed. Medicală, 2011)