Dacă omfalita este o infecţie la nivelul bontului ombilical, granulomul ombilical, în schimb, este un defect de închidere şi nu are drept cauză lipsa de igienă sau igiena realizată incorect.
De ce este preferabil să nu se ajungă la infecţie? Pentru că bontul ombilical este poarta de intrare direct spre cavitatea abdominală, iar o infecţie la nivelul bontului ombilical poate însemna primul punct de plecare spre o infecţie generalizată (sepsis).
Bebeluşii au o capacitate foarte slabă de a lupta cu infecţiile, pentru că sistemul lor imun, la fel ca toate celelalte organe, nu este încă dezvoltat complet. În primele 6 luni de viaţă ei nu îşi pot forma imunitatea, deoarece organele care produc anticorpi sunt incomplet dezvoltate.
Prin urmare, orice microb care ajunge pe pielea lor poate prezenta riscul unei infecții. Mai mult, orice microb de pe mâinile noastre, ajuns în zona genitală a bebelușului, mai ales dacă se află în criză genitală, s-ar putea să ducă la infecţie urinară.
Pentru a evita astfel de complicaţii, este bine să acordăm o atenţie sporită atât igienei noastre, cât şi modului în care toaletăm sugarul. Respectarea unor reguli elementare de igienă previn pericolul îmbolnăvirii şi al infecţiilor:
1. Zona anusului şi a organelor genitale se spală de fiecare dată când schimbăm scutecul (şerveţelele umede se folosesc doar dacă ne aflăm într-un loc unde nu avem la îndemână apă care curge; preferabil e ca aceste şerveţele să conţină 90% apă).
2. Scutecul se schimbă înainte de fiecare masă (uneori e nevoie şi după masă, pentru că este posibil să urineze sau să aiba scaun în timpul alăptării).
3. Scutecul murdar se aruncă imediat la gunoi (e bine să avem un recipient destinat scutecelor folosite în apropierea zonei de toaletare a bebelușului), pentru a nu rămâne în contact cu lucrurile curate din jurul sugarului.
4. Vom acorda atenție deosebită igienizarii mâinilor noastre după manipularea scutecelor.