Bebeluși

Colicile bebeluşului: 3 boli cu care pot fi confundate

Majoritatea sugarilor cu vârsta până în 3 sau 4 luni au un moment din zi în care plânsul este mai insistent şi mai de durată decât în alte momente ale zilei. Este posibil ca principala cauză să fie colicile.

Când bebeluşul începe seria acestor plânsete – care par inconsolabile, spasmodice şi sunt asociate cu contracturi (strâng picioarele pe burtică, se înroşesc, burtica este mai tare) – de obicei, verdictul părinţilor este următorul: „A intrat în perioada colicilor!“.

Colicile, definiţia standard sau „regula lui trei“*: Colicile sunt descrise în marea parte a surselor drept plânsul care durează peste 3 ore pe zi, timp de peste 3 zile pe săptămână, mai mult de 3 săptămâni. Sunt identificate şi două tipuri de plâns în cazul copiilor cu colici: 1. plânsul limitat între 5 şi 8 seara (în restul zilei nefiind agitat şi mult mai uşor de liniştit); 2. plânsul din orice moment al zilei sau al nopţii (plâng la zgomote uşoare, la schimbări ale poziţiei corpului; băiţa, la rândul ei, e posibil să îl deranjeze tot din aceste motive, fiind mai sensibil la stimuli).

Ce trebuie să ştim despre colici, într-o primă fază? Când apar, care sunt cauzele, consecinţele?**

  • apar la unul din cinci copii (cu vârsta între două săptămâni şi trei luni);
  • generează stări de nelinişte şi frustrare şi în rândul părinţilor (se simt vinovaţi că nu pot ajuta bebeluşul);
  • unele dovezi indică faptul că o cauză a colicilor ar putea fi consumul laptelui de vacă/ alte alimente iritante de către mamă;
  • în general bebeluşii au, cel mai adesea seara, o perioadă mai agitată, fără a fi vorba neapărat de colici;
  • există boli care pot fi confundate cu colicile.

Este important să apelăm la medicul de familie pentru a ne asigura că principala cauză a stărilor prin care trece bebe este reprezentată de colici, şi nu de alte afecţiuni. De asemenea, trebuie să urmărim şi dacă: plânsul depăşeşte 3-4 ore, apare febra, îi curge nasul, vomită, perioada colicilor trece de 4 luni.

Afecţiunile cu care se confundă colicile sunt trei***, iar medicul este cel care va pune diagnosticul: alergia la proteinele din lapte (se referă la laptele praf fabricat din lapte de vacă sau formule bazate pe soia; când mama este cea care consumă astfel de produse lactate, este indicată înlăturarea lor din regimul alimentar); intoleranţa la lactoză (imposibilitatea de a absorbi/digera lactoza); boala de reflux gastro-esofagian sau BRGE (cantităţi mici de acid gastric ajung în esofag ducând la arsuri retrosternale; când plânsul de declanşează imediat după masă, poate indica prezenţa BRGE). Afecţiunile se confundă cu colicile deoarece cauzează dureri şi plâns similare colicilor.

Surse documentare:
– * Îngrijirea sugarului şi a copilului“ (Dr. Benjamin Spock, ediţie revizuită şi adaptată de Dr. Robert Needlman, traducere Ion Radu-Emanuel şi Andrei-Vlad Vasilescu, ed. All, 2009);
– ** „Îngrijirea copilului în primul an de viaţă“ (Dr. Paula Kelly, traducere de Viorica Horga, ed. Meteor Press, 2009);
***„Esenţial pentru bebeluşul tău“ (Dr. Benjamin Spock, Robert Needlman, traducere de Vlad-Andrei Vasilescu, ed. All, 2009)