Când apare primul dinte de lapte/ temporar? În mod obişnuit, primul dinte de lapte apare la 6-7 luni, existând însă şi situaţii când erupe mai repede (înainte de 4 luni, erupţie precoce) sau, dimpotrivă, mai târziu (la 1 an, erupţie întârziată). Momentele erupţiei variază cel mai probabil din cauze familiale. Ultimii dinţi apar la aproximativ 2 ani şi jumătate (sau după 3 ani în cazul erupţiilor întârziate). Sunt şi cazuri excepţionale de prezenţă a dinţilor pe arcadă încă de la naştere (dinţii natali) sau de apariţie a lor în prima lună de viaţă (dinţii neonatali).
Care sunt semnele care anunţă erupţia dentară? Simptomele erupţiei dentare sunt, în general:
– salivarea abundentă şi tendinţa de a muşca obiecte (duce obiecte la gură pe care le muşcă pentru a-şi „masa“ gingiile/ îşi introduce degetele în gură);
– stare de iritabilitate şi nervozitate;
– locul unde urmează să apară dintele este înroşit, uşor umflat, iar prin transparenţa mucoasei se vede vârful albicios al dintelui;
– somn agitat şi apetit diseminat;
– obraji roşii.
Nu este obligatoriu ca aceste simptome să apară la toţi bebeluşii, unii nu îşi schimbă comportamentul dinainte de erupţia dentară. Pe de altă parte, atunci când bebeluşul resimte disconforturile, mama este înclinată să creadă că febra, de exemplu, este cauzată de acest proces. Se impune consultul medical atunci când apar febra şi diareea.
Care este ordinea în care apar dinţii? Dacă momentul erupţiei variază, ordinea apariţiei dinţilor este următoarea: incisivii centrali inferiori şi incisivii centrali superiori (între 6 şi 12 luni); incisivii laterali superiori şi incisivii laterali inferiori (între 9 şi 13 luni); primii molari (în partea superioară/ inferioară, între 13 şi 19 luni); caninii (superiori/ inferiori, între 16 şi 22 de luni); a doua pereche de molari (inferiori/ superiori, între 25 şi 33 de luni).
Cum putem alina durerea pe care o resimte bebeluşul? Unele mame care au trecut cu cei mici prin această etapă spun că singurul mod prin care micuţii se calmau era alăptarea (pusul la sân le dădea o stare de calm, linişte, îi detensiona). Frecarea blândă a gingiilor, cu un prosopel îmbibat în apă rece ar fi o altă soluţie (o variantă ar fi şi folosirea unei periuţe de dinţi pentru bebeluşi, cu peri foarte fini; e nevoie ca mişcările să fie delicate). Inelele gingivale sunt, de asemenea, o alternativă – sunt din materiale non toxice şi au forme adaptate mânuţelor copilului.
Surse bibliografice:
„La poussée dentaire“ – www.naitreetgrandir.com
„Dinţii de lapte“ – www.cdt-babes.ro
„Mama şi copilul“ (Emil şi Herta Căpraru, Ed. Medicală, Bucureşti, 2011, p. 159)

