Când ajungem însă acasă cu bebeluşul adoptat, este nevoie să recuperăm anumite părţi din comunicarea cu el. Neauzindu-ne vocea în stadiul intrauterin, nu este obişnuit cu ea, în consecinţă, va trebui să începem acest exerciţiu al dialogului încă din primele zile în care interacţionăm cu el.
Primele zile cu un bebeluş adoptat acasă pot fi derutante pentru un micuţ învăţat cu alţi oameni cât timp a stat în spital sau în centrul de îngrijire sau în sânul familiei naturale. Nu este de mirare, în acest context, dacă va fi mai irascibil. Legătura se va stabiliza treptat şi prin multă consecvenţă, stând lângă el, satisfăcându-i nevoile, vorbindu-i, vom reuşi să reparăm dorul de vocea mamei naturale şi trecerea de la o persoană la alta, cât timp nu a fost cu noi.
Alăptarea – poate fi o problemă? În cazul mamelor adoptive, poate interveni această problemă, acest regret de a nu putea hrăni la sân bebeluşul. Lactaţia poate fi indusă, chiar dacă mama respectivă nu a fost însărcinată, nu a purtat copilul. Este esenţială şi recomandată în această situaţie o discuţie prealabilă cu medicul specialist sau cu un consilier în lactaţie, pentru că numai ei vor stabili cu exactitate când trebuie începută stimularea, cu ce frecvenţă, ce pompe de sân sunt indicate; tot ei pot recomanda şi suplimente pentru stimularea lactaţiei şi, de asemenea, un sistem de hrănire suplimentară (pentru că lactaţia este în cantitate mai mică faţă de o femeie care a fost însărcinată şi a născut).
Dar, mai presus de orice, în relaţia cu un bebe adoptat, „nu uita că nu eşti cu nimic mai prejos ca părinte decât o femeie care naşte“ – ne încurajează moaşa Tracy Hogg. Şi continuă: „Prin adopţie, mama ar putea simţi iniţial că nu merită cu adevărat acest copil sau nu ştie ce să facă cu el, dar după primele trei luni, o mamă care a adoptat nu este deloc diferită de una care a născut un copil. (…) La urma urmei, meseria de părinte este o acţiune, nu o sintagmă“.
Referinţe bibliografice: Tracy Hogg, Secretele îmblânzitoarei de bebeluşi (editura Litera, 2013, capitolul VIII – Marile speranţe: situaţii deosebite şi evenimente neprevăzute, pp. 255-257); „Cum pot alăpta mamele adoptive, chiar şi cele care nu au fost vreodată însărcinate“ – www.superbebe.ro.

