Bebeluși

Statul pe burtă: cum îi ajută pe bebeluşi, conform unor noi studii

Statul pe burtă este o etapă importantă din viaţa bebeluşului, pentru că îl ajută în dezvoltarea motrică.

Statul pe burtică este un tip de activitate fizică recomandată bebeluşilor până în 6 luni, care le este de folos în dezvoltarea abilităţilor motrice de bază. Cercetătorii de la Universitatea Wollongong din Australia au analizat rezultatele a 16 studii publicate pe această temă, realizate după examinarea a 4237 de participanţi din opt ţări. Rezumatul observaţiilor a fost făcut public recent, în lucrarea intitulată „Tummy Time and Infant Health Outcomes: A Systemic Review“.

Potrivit studiului, statul pe burtică este asociat în mod pozitiv cu dezvoltarea totală a bebeluşului şi în special cu cea a motricităţii grosiere (motricitatea grosieră presupune folosirea grupelor musculare mari, care au legătură cu coordonarea mişcării membrelor, susţinerea capului şi a trunchiului). De asemenea, statul pe burtă îl ajută şi la dezvoltarea abilităţii de a se mişca atunci când este cu faţa în jos sau culcat pe spate, inclusiv când se târăşte sau se rostogoleşte/ întoarce de pe o parte pe alta. Mai mult, când bebeluşul stă pe burtă, treaz fiind, există şanse de a se atenua, atunci când există, plagiocefalia (sindromul capului turtit).

Preocupaţi în general cu hrănirea bebeluşului, băiţa, schimbarea scutecelor, adormirea lui, părinţii nu acordă timp cât ar trebui acestui tip de activitate fizică pentru bebeluşi. Deşi recomandarea are ceva vechime în rândul pediatrilor (care îi încurajează pe părinţi să îi obişnuiască pe bebeluşi cu statul pe burtică de când sunt mici), nu toţi părinţii o pun în practică. Detaliul a fost observat chiar şi de autorii studiului realizat de cercetătorii din Australia. Singura explicaţie ar sta în faptul că mulţi bebeluşi plâng când sunt puşi pe burtică, iar părinţii nu îşi doresc asta.

Recomandarea lor este ca sugarii să fie puşi pe burtică încă din primele zile de viaţă, în fiecare zi câte puţin, pentru ca asta să facă parte din rutina lor. Cât despre momentul potrivit pentru această activitate, ideal este după ce li se schimbă scutecul.

Sursă: Tummy time is important for your baby’s overall motor development, review of studies says (edition.cnn.com)