Ce informaţii primesc bebeluşii prin intermediul privirii? Când încep să vadă şi să interpreteze lumea aşa cum o facem noi, adulţii? Pentru a răspunde la aceste întrebări, cercetătorii de la Institutul de ştiinţe cognitive Marc Jeannerod (Lyon) au făcut un experiment. Au studiat privirile a o sută de bebeluşi cu vârsta cuprinsă între 4 şi 19 luni.
Oamenii de ştiinţă au înregistrat mişcările oculare ale acestora şi durata privirii lor în timp ce se uitau la imagini reprezentând lucruri animate sau neanimate din opt categorii diferite (de exemplu: feţe de oameni şi obiecte naturale sau artificiale). Datele obţinute prin urmărirea ochilor bebeluşilor au fost comparate cu măsurări ale activităţii creierului obţinute de la un grup de adulţi folosind imagistica prin rezonanţă magnetică. Scopul acestei proceduri a fost de a determina corespondenţa dintre reacţii aşa cum reies din privirea bebeluşilor şi aşa cum apar cartografiate pe cortexul vizual al adulţilor.
Concluzia studiului evidenţiază faptul că încă de la 4 luni, bebeluşii pot distinge între obiecte animate şi obiecte neanimate. De exemplu, pot „spune“ că un om şi un crocodil, făcând parte din aceeaşi categorie (animate, în mişcare), seamănă mai mult unul cu altul decât cu un copac, care este neanimat. Această abilitate este cu atât mai uimitoare cu cât, la această vârstă, este puțin probabil ca bebelușii să știe ce este un copac sau un crocodil.
Între 10 şi 19 luni, reiese o organizare a obiectelor în categorii mai rafinate, apropiindu-se din ce în ce mai mult cu cea din creierul unui adult. Copiii din acest interval de vârstă recunosc imediat un obiect moale, blănos şi cu faţa ca fiind a unui animal, diferit de categoria oamenilor.
Studiul mai arată că oamenii se nasc cu o organizare neuronală predispusă la reprezentarea unor categorii de obiecte esenţiale supravieţuirii. Categorizarea (organizarea în categorii, în funcţie de trăsături comune) este mecanismul prin care mergem dincolo de ceea ce vedem şi facem deducţii, analogii şi predicţii – de exemplu, dacă „obiectul moale şi blănos“ este o pisică, înseamnă că are nevoie să fie hrănit – gândindu-ne, în felul acesta, la lumea din jurul nostru încă de la vârste fragede.
Sursă: Traducere şi adaptare What lies behind a baby’s eyes – www.sciencedaily.com
Citeşte şi:
Studii noi: mirosul de bebeluș, sub lupa cercetătorilor
Studii noi sugerează că alăptarea ar putea ajuta în prevenirea declinului cognitiv
Studii noi: bebelușii au capacitatea înnăscută de a alege cuvintele

