Nu există un nivel sigur al consumului de alcool în sarcină. Studiile efectuate până în prezent au evidențiat consecințele consumului de alcool în timpul sarcinii, asupra dezvoltării fătului – informează sciencedaily.com. Pentru moment, Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor recomandă evitarea consumului de alcool în timpul sarcinii și susțin că încă nu este cunoscut un nivel sigur de consum – confirmă sursa citată.
În ce măsură însă afectează bebelușul, consumul de alcool în perioada alăptării? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, o echipă de cercetători de la Universitatea din California, Riverside, a făcut un studiu pe șoareci. Rezultatele sunt următoarele: o creștere mai mică a corpului și a creierului și o scădere a lungimii corticale.
Consumul de alcool în procente. Cercetările arată că, în Statele Unite, aproximativ 36% dintre mamele care alăptează consumă alcool. În Canada și Australia, procentele sunt de 20% și, respectiv, 60%. Femeile care consumă alcool în timpul sarcinii sunt mai predispuse să bea și în timpul alăptării. De asemenea, multe dintre cele care aleg să renunțe la alcool în timpul sarcinii spun că reiau acest obicei la scurt timp de la naștere.
Consumul de alcool în România, în timpul sarcinii. Conform unui studiu publicat pe platforma medichub.ro, în România fumatul este mult mai des întâlnit printre gravide comparativ cu consumul de alcool (aprox. 40%). După consumul de alcool, ca frecvență, urmează consumul de droguri (s-au înregistrat procente alarmante până în 2017, când a fost realizat studiul). Aceeași cercetare precizează că acest tip de comportament se întâlnește în special la adolescente. În privința efectelor consumului de tutun și/sau alcool asupra copilului, sunt enumerate: greutate medie la naştere, vârstă medie la naştere, scor APGAR mediu la naştere.
Alcoolul din perioada alăptării și efectele sale. Kelly Huffman, specializată în psihologie și inițiatoarea studiului de la Universitatea din California, explică de ce consumul de alcool are acest efect – greutatea mică a corpului și afectarea dezvoltării creierului nou născutului: „Reducerea greutății corpului și a creierului poate fi explicată prin incapacitatea intestinului de a extrage eficient substanțele nutritive atunci când este ingerat alcool. O scădere a sintezei proteinelor în intestinul subțire poate bloca absorbția micro și macronutrienților.“
Concluzii. Expunerea la alcool, ca urmare a consumului de alcool în timpul sarcinii, a fost un subiect de investigație timp de aproximativ 50 de ani. Cercetările inițiate de Huffman au dus la descoperiri revoluționare, inclusiv faptul că tulburările din spectrul SAF (sindromul alcoolic fetal) pot fi ereditare, trecându-se transgenerațional până cel puțin la a treia generație. „Sperăm că munca noastră va crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la practicile materne sigure“, a încheiat Huffman.
Sursă: traducere și adaptare Drinking alcohol while breastfeeding impacts health of newborns – www.sciencedaily.com