Alegerea animalului de companie potrivit. Implicarea părinţilor prin discuţii deschise cu copilul este esenţială. La fel de importantă este şi stabilirea unui plan de îngrijire şi creştere a animăluţului respectiv – de la tipul de comportament abordat până la asumarea unei rutine zilnice care să acopere nevoile acestuia. Înainte de achiziţionarea unui animăluţ de companie, este bine să ne informăm în privinţa speciei. Dar, mai presus de orice, un copil trebuie să ştie că o îngrijire nepotrivită este nesănătoasă atât pentru animal, cât şi pentru el.
A avea grijă de un animal de companie îi poate ajuta pe copii să îşi dezvolte abilităţile sociale. Cu toate astea, „Academia americană de psihiatrie a copilului şi adolescenţilor“ recomandă:
- copiii foarte mici, cu vârsta sub 3-4 ani, nu au încă maturitatea de a-şi controla impulsurile agresive şi furia, prin urmare, ar trebui monitorizaţi când sunt cu animale de companie;
- copiii sub 10 ani nu sunt încă capabili să aibă grijă singuri de un animal de talie mare, pisică sau câine;
- părinţii ar trebui să supervizeze felul în care este îngrijit animalul de companie chiar dacă ei cred că copilul este suficient de mare pentru a avea grijă de el;
- în cazul în care copiii par să se fi plictisit să aibă grijă de animalul de companie, va fi nevoie ca părinţii să preia responsabilitatea aceasta;
- copiilor ar trebui să li se reamintească, pe un ton blând, şi nu dojenitor, că animalele, asemenea oamenilor, au nevoie de hrană, apă şi mişcare;
- atunci când copilul continuă să neglijeze animalul de companie, s-ar putea să fie nevoie să i se găasească un nou cămin;
- părinţii sunt modele pentru copii; cei mici învaţă să fie responsabili cu animalele de companie observând comportamentul adulţilor.
Copiii crescuţi alături de animale de companie au multe beneficii. Dezvoltarea sentimentelor pozitive privind animalele de companie ajută la construirea respectului de sine, încrederii în sine şi a relaţiilor de încredere cu cei din jur. Comunicarea nonverbală, compasiunea şi empatia sunt şi ele avantajate.
Animalele de companie îi mai pot ajuta pe cei mici în multe alte feluri: „servesc“ drept păstrători ai secretelor celor mici (copiii le vorbesc deseori pluşurilor sau personajelor imaginare), le oferă lecţii despre viaţă (reproducere, naştere, boală, accidente, moarte, doliu), le intermediază legătura cu natura şi îi apropie de natură, îi învaţă să respecte tot ce are viaţă.
Animalele ne mai învaţă un lucru: asemănarea dintre oameni şi necuvântătoare. Frans de Waal aminteşte în cartea sa, Mama, ultima îmbrăţişare, despre dezgustul faţă de impurităţi ca fiind prezent la numeroase specii (nu doar la oameni). Şi dă exemple: pisicile domestice petrec 25% din timpul de stare de veghe spălându-se, animalele care cuibăresc fac ordine şi aruncă rămăşiţele din locul unde depun ouăle, păsările care cântă îndepărtează sacii fecali eliminaţi de pui, iar şobolanii-cârtiţă golaşi au camere de toaletare speciale în galerii (când acestea devin murdare, sunt sigilate cu pământ, apoi săpate altele noi).
Referinţe:
– traducere şi adaptare „Pets and Children“, publicat pe pagina oficială a American Academy of Child and Adolescent Psychiatry – www.aacap.org
– Frans de Waal, „Mama, ultima îmbrăţişare. Ce ne spun emoţiile animalelor despre noi înşine“ (ed. Humanitas, 2020, p. 198)