Însă definiţiile potenţialului ridicat variază în funcţie de teoriile din interiorul domeniului psihologiei, printre care şi teoriile inteligenţelor multiple. Există, astfel, 8 tipuri de inteligenţă: vizual-spaţială, logico-matematică, interpersonală, intrapersonală, verbal-lingvistică, kinestezică, muzicală, naturalist.
Nu este de mirare că nu există un consens al definiţiei. Această capacitate peste nivelul normal a inteligenţei a făcut obiectul multor dezbateri între psihologi, mulţi criticând în special definiţia inteligenţei, precum şi utilizarea testului IQ care nu măsoară în mod direct inteligenţa. Mai mult, definiţia variază mai ales în funcţie de factorii culturali. Ca idee, o valoare egală sau peste 130 obţinut la testul IQ este considerată în general ca un indiciu.
Care sunt semnele care ne arată că avem în casă un copil precoce? Sunt curioşi şi pun o mulţime de întrebări despre lumea din jur, dorind să afle cât mai multe informaţii. Au un vocabular bogat, o imaginaţie debordantă şi preferă conversaţiile cu adulţii. Sunt autodidacţi, în sensul că au dorinţa şi abilitatea cognitivă de a învăţa singuri să citească şi să scrie înainte de a merge la şcoală. Au, de asemenea, o memorie bună şi o sensibilitate sporită. Este important să nu fie descurajaţi atunci când sunt interesaţi de anumite subiecte şi vor să ştie detalii la care, poate, noi, adulţii, nu ne gândim – da, poate deveni frustrant, pentru că uneori ne pierdem răbdarea să le răspundem la toate curiozităţile pe care le au.
Semnele precocităţii pot fi detectate de la vârste mici, între 4 şi 6 ani de exemplu, indiciile fiind: îşi scrie numele şi prenumele cu majuscule şi se supără dacă nu îi ies cum îşi doreşte, îi plac cifrele, socoteşte uşor, ştie toate numele dinozaurilor, e pasionat de planete, Univers, are o poftă mare de cunoaştere. Pe de altă parte, este pudic şi refuză să se dezbrace în faţa altor persoane. Pune întrebări existenţiale (despre boală, moarte, originea lumii) şi aşteaptă răspunsuri adecvate. Grupul de prieteni este restrâns, pentru că se simte bine în mijlocul celor care au aceleaşi interese ca ale lui. Cei de la Centrul Gifted Education au realizat o listă mai vastă cu semnele precocităţii. Pentru a investiga la modul ştiinţific dacă aveţi un copil supradotat, este recomandat un test de IQ validat pe populaţia din România.
Referinţe bibliografice:
www.shakespeare-school.ro – „Teoria inteligenţelor multiple: cele 8 tipuri de inteligenţă şi efectele lor nebănuite asupra procesului de învăţare“
www.readandspell.com – „7 Signs of a gifted child“
„Mon enfant est-il surdoué?“ – www.parents.fr
„Cum recunosc un copil supradotat“ – www.giftededu.ro

