Copii

Copilul îşi răsuceşte părul

Simpla răsucire a părului este diferită de tricotilomanie şi de alopecia areată. Mecanismele din spatele acestor manifestări diferă, la rândul lor.

Atunci când copilul îşi răsuceşte părul în timp ce stă la sân şi suge sau când este pe punctul de a adormi, în mod sigur gestul acesta nu face decât să îl liniştească. Răsucirea părului este mai rar întâlnită comparativ cu suptul degetului. Se poate întâmpla, de exemplu, ca, atunci când stă la sânul mamei, să îi răsucească acesteia o şuviţă de păr.

În timp, însă, acest gest ar trebui să dispară. Când nu dispare, se transformă în tic, iar printre cauzele ticurilor – din cele cunoscute, fiind un subiect încă în discuţie – ar fi stresul şi lipsa somnului. Prezenţa ticului indică, cel mai probabil, dorinţa de a atrage atenţia asupra unei probleme – fie nu i se acordă copilului suficient timp, fie are o nemulţumire la grădiniţă sau la şcoală, fie a trecut printr-o schimbare.

Există o diferenţă între simpla răsucire a părului, în scop de autorelaxare/ autoliniştire, şi tricotilomanie, care implică smulgerea părului. Tricotilomania, la rândul ei, diferă de alopecia areată; în cazul tricotilomaniei, se remarcă zone neregulate cu păr rupt, iar în cel al alopeciei areate zone complet lipsite de păr.

Tricotilomania se întâlneşte şi la adulţi – persoana respectivă își smulge părul, genele, sprâncenele, firele de păr din nas etc., unul câte unul. Acest act impulsiv și incontrolabil este în general folosit pentru a scăpa de stres sau anxietate. Fie că este episodic sau cronic, este un simptom al unei tulburări psihologice mai mult sau mai puțin profunde.

La copii, de asemenea, s-au întâlnit cazuri când îşi smulg părul nu doar de pe scalp (în zonele cât mai apropiate de mâini, mai exact, pe lateral), ci şi de la sprâncene şi gene. Tricotilomania infantilă apare mai des la băieții mici și este mai puțin gravă decât la adulți. Acest gest, comparabil cu un tic, oferă o ușurare și o plăcere aproape imediată, calmând stresul sau o supărare minoră.

Atenţie! Unul din semnele precoce ale tricotilomaniei şi tricofagiei (mâncarea firelor de păr) este când copilul smulge şi înghite părul păpuşilor.

În concluzie, simpla răsucire a părului la copii poate începe ca un mecanism de adaptare la stres sau oboseală în copilăria timpurie. Deoarece este dificil să îți exprimi emoțiile complexe sau să îți controlezi mediul în copilărie, uneori corpul preia controlul și creează în schimb un mecanism fizic de adaptare. Când acest gest devine tic ori se transformă în tricotilomanie, este important nu doar să urmărim îndeaproape comportamentul copilului, ci să consultăm şi un specialist pentru stabilirea tipului de terapie potrivit.

Referinţe: Bébé s’arrache les cheveux, que faire? (autourdebebe.com), Semnele trupului la copil (Joan Liebmann-Smith, Jacqueline Nardi Egan; traducere: Marilena Dumitrescu, Ed. Trei, 2010); Tricotilomania – romedic.ro.