Copii

Copilul plânge în avion. Cum gestionăm situaţia?

Copilul plânge în avion

Dacă pe unii părinţi îi sperie gândul zborului cu avionul, din cauza plânsetelor celor mici, alţii ştiu ce au de făcut. Fiecare plecare la drum, cu un copil, este o experienţă – ne învaţă cum să procedăm data viitoare, ne pregăteşte pentru o călătorie mai relaxantă.

Şi totuşi, cum procedăm când copilul plânge în avion? Există o soluţie secretă? Un „remediu“ universal valabil? Ramona, Dana, Mihaela, Alina, Andra, Ana şi Sorina sunt mame şi autoarele unor bloguri de călătorii. Le-am adresat şi lor întrebările şi iată ce au răspuns, plecând de la propriile experienţe:


Ramona (Părinţi călători): „Primul zbor poate cântări foarte mult pentru deciziile viitoare.“

Pentru că știm că uneori planurile de călătorie în familie se blochează la experiența de zbor împreună cu cei mici, e bine să știm de la început că un zbor liniștit începe încă dinainte de a urca în avion.

Am putea număra pe degete momentele de plâns neconsolat ale copiilor noștri în avion. Prima oară s-a întâmplat în zborul spre Hong Kong, cu Albert, care avea 6 luni atunci. Probabil din cauză că i se înfundaseră urechile, a plâns pe tot parcursul aterizării. Nu a funcţionat nici o soluţie până la aterizare (ori eram noi prea neuştiutori). A doua oară s-a întâmplat la 9 luni, în avion spre Argentina, când am decalat ora de somn a copilului; nu a reușit să mai adoarmă aproape deloc pe perioada întregului zbor (care a durat vreo 11 ore!), așa că am ajuns cu toții extenuați la destinație.

Ramona - Părinţi călători

Între timp am învățat câteva trucuri care funcționează în timpul zborului împreună cu copiii, atât pentru a evita neplăcerile cauzate de diferențele de altitudine, cât și pentru odihna optimă. Luăm cu noi apă, lapte, suzeta când sunt mai mici, acadele sănătoase, sau orice i-ar putea face să înghită în timpul decolării și nu mai sărim peste orele de somn, respectăm programul de odihnă ca și cum am fi acasă, indiferent dacă suntem în aeroport sau în avion.

Ce e clar e că niciun zbor nu seamănă cu altul, din fiecare drum învățăm câte ceva și după fiecare plecare ne vom simți cu un pas mai pregătiți pentru următorul zbor pe care îl vom planifica. Primul zbor poate cântări foarte mult pentru deciziile viitoare, iar dacă acesta este o reușită, crește și curajul pentru o nouă experiență cât mai curând.


Dana (Travelista): „Adevărul e că nu voia nimic special şi, cel mai probabil, ar fi urlat şi dacă eram acasă.“

Primul zbor al Emei, în Viena, la 3 luni, a decurs minunat, a dormit dus-întors, aşa că ne-am luat inima în dinţi şi am rezervat două săptămâni mai târziu un zbor până în sudul Spaniei, în timpul căruia, cea mică, din momentul în care a intrat în avion, a început să plângă.

Dana (Travelista)

Ca soluţii, mi-au fost propuse multe: îi este prea cald, prea frig, vrea în braţe, nu vrea în braţe. Adevărul e că nu voia nimic special şi, cel mai probabil, ar fi urlat şi dacă eram acasă. Aceea a fost singura dată când ne-am confruntat cu plânsul în avion.


Mihaela (On My Way): „Obiectivul era să ajungem în avion cu un copil ușor flămând și obosit, dar nu prea tare.“

Fetița noastră nu a prea plâns în avion, dar nu putem spune cu certitudine dacă acest lucru se datorează pregătirilor noastre sau pur și simplu pentru că este ea un copil foarte adaptabil.

Am început să zburăm împreună de când avea 6 luni, crescând treptat durata zborurilor și învățând câte ceva din fiecare drum.

Mihaela (On My Way)

Pregătirea fiecărui zbor începea cu câteva zile înainte, prin modificări treptate ale programului de masă și somn. Obiectivul era să ajungem în avion cu un copil ușor flămând și obosit, dar nu prea tare. Astfel, după sân/ biberon la decolare, dormea o mare parte din drum. La 8 luni am făcut prima călătorie în trei în Asia (Coreea) și a fost una fără lacrimi. 😊


Alina (The Happy Kid): „Copiii mai şi plâng, iar asta nu e neapărat din cauza zborului.“

Adevărul e că nu există vreo soluție magică, universal valabilă, pentru momentele în care bebe plânge în avion. Deoarece copiii mai şi plâng, iar asta nu e neapărat din cauza zborului.

Bineînțeles că, pentru fiecare călătorie, aveam la noi diferite accesorii care să îl ajute pe Eric să se simtă mai bine în avion – de la sticluţa cu apă şi gustări, până la jucării care nu fac gălăgie, cărticele sau jucării pentru dentiţie. Iar cât a fost alăptat, îşi găsea în asta principala sursă de alinare inclusiv pe timpul zborului.

Alina (The Happy Kid)

Foarte important e și îmbrăcatul în „straturi“, deoarece temperatura poate varia mult, iar confortul termic este esențial pentru o călătorie relaxată cu avionul.

Însă, cu toate măsurile și toată experiența acumulată, am avut, rar ce-i drept, și momente de plâns când efectiv nu am putut face nimic. La fel ca acasă, cu alte cuvinte.


Andra (Momadica): „Zborul cu avionul ar trebui văzut doar ca ceea ce este: o întâlnire cu oameni necunoscuți, de toate felurile și cu tot tipul de comportamente, într-un spațiu limitat, din care nu poți ieși decât la o oră fixă.“ 

Am auzit de multe ori copii plângând în avion, dar, din fericire, aproape de fiecare dată erau ai altcuiva. 😊 Pentru noi, avionul e pe locul doi în rândul mijloacelor de transport preferate, după vapor, ca lejeritate și ușurință de a aborda diferite situații care apar în timpul călătoriei cu copiii.

Faptul că trebuie să stai în centuri doar la decolare, aterizare și când se ivesc zone cu turbulențe este un mare avantaj, pentru că cei mici se pot ridica, plimba, îi poți lua în brațe, pot dormi liniștiți, se pot juca la măsuță, pot mânca, bea, merge la toaletă când simt nevoia.

Am multe amintiri cu plânsete în mașină, mai ales în intervalul 7-14 luni, dar nu reușesc să îmi amintesc nicio situație cu plâns de orice fel, mai ales neconsolat în avion. Pentru momentele de la decolare și aterizare, cu posibile dureri de urechi, alăptarea ne-a fost foarte de ajutor, deoarece disconfortul din cauza presiunii scade considerabil datorită suptului.

Andra (Momadica)

În privinţa copiilor care plâng însă din alte motive – frică sau nevoi primare -, calmul și brațele părintelui fac minuni, respectiv mâncarea adecvată, apă la discreție, scutece proaspete la îndemână (găsiţi aici o listă întreagă de activităţi pentru micuţii cu nevoi de entertainment).

Zborul cu avionul ar trebui văzut doar ca ceea ce este: o întâlnire cu oameni necunoscuți, de toate felurile și cu tot tipul de comportamente, într-un spațiu limitat, din care nu poți ieși decât la o oră fixă. Toți ar trebui să ne urcăm un pic mai toleranți, fiind conștienți că nu este nici un stadion, dar nici un muzeu și, în mod sigur, vom coborî un pic mai relaxați și încântați că lumea e atât de diversă și spectaculoasă, fie ea cu râs sau plâns de copil.


Ana (Creştem şi călătorim): „Cea mai <<tensionată>> situaţie a fost la vârsta de 1 an şi 4 luni, când ne întorceam de la Moscova; (…)“ 

Sofia a fost destul de liniştită în avion, prin urmare, nu am avut parte de multe momente de plâns. Cea mai „tensionată“ situaţie a fost la vârsta de 1 an şi 4 luni, când ne întorceam de la Moscova; a plâns, la aterizare, foarte mult. Am pus-o pe seama presiunii din avion, dar i-am dat ceva să bea şi să ronţăie şi totul a fost ok.

Ana (Creştem şi călătorim)

Tudor, în schimb, se plictisea mai repede în avion, mai ales că am zburat cu el de la vârste mai fragede decât Sofia, începea să fie nemulţumit şi să plângă. Am avut mai multe arme pentru această situaţie: l-am alăptat (când era cazul), dar m-am folosit şi de un set pregătit dinainte pentru „entertainment-ul“ copilului în avion – cărticele (în special interactive), abţibilduri (greu de pierdut, ocupă puţin spatiu), câteva maşinuţe (îi plac prea mult ca să nu le luăm şi pe ele la drum) şi jucării magnetice (se lipesc între ele, fiind şanse reduse să se piardă).

Per total ne-a fost chiar bine la zborurile cu copiii şi, chiar dacă multă lume se teme de ele, în realitate sunt doar o perioadă scurtă după care vă aşteaptă o destinaţie nouă, numai bună de explorat împreună!


Sorina (Picioruşe călătoare): „Important este să nu ne panicăm şi, dacă nu călătoriţi singure, să cereţi şi ajutorul taţilor.“

Primul zbor cu David a fost la 4 luni şi jumătate. Ca orice mamă sârguincioasă, m-am asigurat cu picături de urechi, cu antitermice, cu suzete, luasem chiar şi un biberon cu lapte praf, deşi el era alăptat, descărcasem inclusiv o aplicaţie cu white noise pe telefon.

După întregul chin de a nu uita ceva acasă, de a avea totul la noi, copilul a dormit tot drumul şi nu a plâns deloc. Pentru David, şi acum, la 9 ani, avionul are praf de somn, oricât am zbura, la orice oră, el are un somn de frumuseţe în avion.

Sorina (Picioruşe călătoare)

Am observat, în schimb, că la aterizare şi decolare, pe copii îi linişteşte dacă beau puţină apă, dacă sunt puşi la sân sau li se oferă suzeta. Fiecare drum cu avionul, în funcţie de distanţă, dar şi de vârsta copilului, vine cu suprizele lui, însă cred că fiecare mamă îşi cunoaşte copilul, ştie ce îl calmează şi poate acţiona în sensul ăsta. Important este să nu ne panicăm şi, dacă nu călătoriţi singure, să cereţi şi ajutorul taţilor. Iar dacă nimic nu îi relaxează, păstraţi-vă calmul, chiar dacă vor fi multe priviri aţintite spre voi, fiecare persoană reacţionează altfel în spaţii închise şi mici.


Ramona, Dana, Mihaela, Alina, Andra, Ana şi Sorina au iniţiat, împreună, proiectul Family Buble Travel, o pagină-reper pentru călătoriile cu copiii. Într-un interviu recent, Ana ne-a povestit mai multe despre acest proiect. Scopul paginii este de a inspira şi ajuta părinţii să pornească la drum cu cei mici.

Sursă foto: imaginile sunt preluate de pe paginile de Facebook ale blogurilor menţionate în articol.