Copii

De ce este rutina atât de importantă pentru copii

Atunci când există reguli și, implicit, o rutină, copilul știe la ce să se aștepte, se simte în siguranță.

Copiii nu pot fi părinți pentru ei înșiși, stabilirea regulilor le revine adulților. Din acest motiv au nevoie ca părinții să se implice în organizarea vieții lor.

În copilăria timpurie, rutina presupune, în principal, stabilirea orei de somn și a mesei (dar şi ieşitul în parc sau momentele de joacă). Respectarea acestora are rolul ei, iar nerespectarea, consecințe – este bine să li se explice, pe măsură ce cresc, ce urmări poate avea încălcatul regulilor (cum ar fi culcatul târziu, mai ales când a doua zi dimineață trebuie să meargă la grădi sau la școală). Atunci când au un program dezorganizat și imprevizibil, se vor simți pierduți, neliniștiți, ca și când nu ar avea un reper după care să se orienteze. Cu cât viața de zi cu zi este mai previzibilă pentru ei, cu atât se vor simți mai în siguranță.

Cum îi ajută pe copii rutina igienei, fie că e vorba de spălatul pe dinți, pe mâini, pe corp? Prin aceste gesturi zilnice, ei își învață corpul și, treptat, devin din ce în ce mai autonomi. Copilul va ști la un moment dat care este scopul acestor ritualuri, le va pune în practică singur, fără a (mai) fi ajutat de mami sau tati.

Psihologii francezi stabilesc 10 beneficii ale rutinei la copii:

  • liniște, încredere;
  • autonomie;
  • îi învață să aibă grijă de ei;
  • îi ajută în comunicarea/ relaționarea cu ei;
  • pune capăt „luptei de putere“ dintre părinte și copil;
  • stabilește momente de legătură între părinte și copil (când părintele stă împreună cu cel mic înainte de culcare);
  • rutina face loc de mai mult timp lucrurilor cu adevărat importante;
  • îi organizează;
  • îi face să fie mai calmi;
  • odată înțelese și acceptate regulile din familie/ casă, ele nu vor mai fi dezbătute.

În ceea ce privește rutina de studiu, în cazul copiilor-școlari, cei de la CSID.ro vin cu următoarele sugestii: „Este mult mai realist să îşi propună să citească o carte pe lună, să facă două exerciţii la matematică pe zi sau să înveţe 10 cuvinte dintr-o limbă străină, pe săptămână“. O rutină de studiu nu este deloc uşor de pus în practică sau, mai exact, de formulat. Însă, atunci când copilul are preferinţe pentru anumite materii, îşi poate schiţa un plan cu obiective de atins.

Foto: freepick.com

Referințe:
childandfamilyblog.com – Ten Ways To Protect Your Child Against Bad Experiences
www.accueilpsy.fr – Pourquoi les routines sont si importantes pour les enfants?
wwwcsid.ro – Cum îţi ajuţi copilul să îşi facă o rutină de studiu