Empatia este, conform dicționarului, „o formă de intuire a realității prin identificare afectivă“. A empatiza cu cineva înseamnă, în cele mai simple cuvinte, a te pune în locul respectivei persoane pentru a înțelege mai bine o situație sau un context. E un exercițiu deloc simplu, însă, odată pus în practică, nivelul nostru de înțelegere devine mai complex și mai obiectiv.
Poate că de multe ori îi subapreciem pe copii, impunându-le reguli, restricții sau neglijând modul în care comunicăm cu ei – avem tendința să îi copleșim cu „Nu“-uri, uitând să ne mai și punem în locul lor, să empatizăm cu ei. Creierul este mai antrenat spre reacții și abordări negative, este firesc – stă în instinctul nostru de supraviețuire.
Parenting-ul empatic este un concept propus de Andrew Newberg și Mark Robert Waldman în cartea „Cuvintele îți modelează creierul“ (ed. Curtea Veche, 2019). Cei doi pleacă de la ideea că optimismul se poate învăța de mici, prin punerea în practică a unor metode specifice comunicării empatice, o serie de exerciții descrise în volumul amintit. Ei aplică aceste metode în cazuri dintre cele mai diferite și le recomandă și în cazul copiilor.
Importantă este, spun ei, nu doar cantitatea cuvintelor pe care copiii le aud, ci și calitatea lor. Cuvintele negative le obosesc creierul, ducând la anxietate, iar cele pozitive, dimpotrivă, scad anxietatea. Puterea de concentrare și memoria sunt încurajate și ajutate atunci când ne adresăm copiilor prin cuvinte pozitive și când ei, la rândul lor, le folosesc mai des.
Dar ce înseamnă a empatiza cu copiii? Înseamnă a-i asculta cu atenție, cu interes, arătându-le că ne pasă. A fi atenți și conștienți de emoțiile lor, dar și de ale noastre, ale părinților. A adopta o atitudine de acceptare, de toleranță, în interacțiunea cu ei. A ne regla mai întâi propriile emoții, în relațiile cu ceilalți – deoarece copiii văd totul, imită și preiau stări sau modele comportamentale.
Un prim pas pe care l-am putea face pentru a pune în practică parenting-ul empatic plecând de la cultivarea optimismului, ar fi ca, la finalul zilei, să numim două sau măcar un lucru bun pe care l-am făcut sau ni s-a întâmplat în ziua respectivă.
