Copii

Repetițiile elaborative în copilăria timpurie: cum îi ajută pe cei mici, mai târziu, în viață

„Repetiția este mama învățării“, ni s-a tot spus când eram elevi. Bine, bine, dar ce fel de repetiție?

Ce sunt repetițiile elaborative? „Repetiția este mama învățării“ – cu asta am crescut cu toții, așa am fost instruiți. Reluarea, dacă e mecanică, înmagazinează „impersonal“ cunoștințele și pentru puțin timp; dar când, în schimb, are loc condusă de un fir logic, în asociere cu alte elemente – vizuale și nu doar -, cunoștințele se fixează altfel. Repetiția elaborativă înseamnă a memora mai eficient și a stoca amintirile în memoria de lungă durată. În 1973, Fergus I.M. Craik și Michael J. Watkins, ambii psihologi, au stabilit o diferență între „repetiția de mentenanță“ și „repetiția elaborativă“ (prima presupune o repetare fără aprofundare, fără a te gândi prea intens la ceea ce spui/ repeți, iar a doua presupune nu doar repetare, ci și elaborare a ceea ce reiei, corelare cu alte date, asocieri, analiză a conținutului). Spre deosebire de repetiția elaborativă, repetiția de mentenanță nu ajută la fixarea informației în memoria de lungă durată.

Când are memorarea rezultate? Atunci când memorarea este dublată de înțelegere, fixarea noțiunilor este mai stabilă. Observăm că preșcolarii și copiii mici uită repede anumite lucruri (deoarece memoria lor este în formare). Punând în practică repetiția elaborativă, beneficiile pot fi atât imediate, cât și mai târziu, la vârsta adolescenței (vezi părerea cercetătorilor din paragraful următor). De exemplu: dacă am făcut o plimbare în parc și am hrănit rațele de pe lac (pentru prima dată), stabilim ulterior, când vom repovesti momentul, o serie de conexiuni cu acea întâmplare – cum a fost vremea, câte rațe erau, cu ce le-am hrănit, dacă mai erau sau nu copii în parc etc. (prin întrebări simple și folosind noțiuni pe care copilul le știe deja). De asemenea, îi putem încuraja să deseneze rațele/ parcul/ lacul – prin desen, copiii se exprimă foarte bine, ei nu pun în pagină doar ceea ce văd, ci și ceea ce simt. Această metodă face legătura între informațiile noi și cele pe care le știm deja, prin urmare, procesul de înțelegere este mai eficace. Mai mult, informațiile noi sunt procesate de creier mai profund.

Care este efectul în timp, conform cercetătorilor, al repetițiilor elaborative? Într-un studiu mai amplu publicat pe ScienceDaily.com, destinat felului în care comunicarea dintre părinți și copii le influențează acestora, la vârsta adolescenței, starea de bine, Elaine Reese, coordonatoarea proiectului și psiholog de profesie, precizează: „Repetițiile elaborative îi ajută pe copii să dezvolte amintiri mai complexe, mai specifice și mai exacte ale experiențelor lor; le formează o arhivă mai bogată de amintiri pe care să le folosească atunci când își vor forma identitatea, la adolescență“. Cum îi ajută concret acest mod de a povesti la vârste timpurii, fragede, pe marginea amintirilor? Îi învață cum să discute deschis despre sentimente pe care le-au avut în trecut, atunci când nu mai sunt în punctul de vârf al întâmplării asociate acelor stări. Beneficiile sunt, prin urmare, și de lungă durată și vizează atât modul în care adolescentul procesează și vorbește despre momente dificile din viața lor, cât și starea de bine.

Referințe bibliografice:
„Sharing memories sets children on path to better well-being“ (www.sciencedaily.com)
„Understanding Elaborative Rehearsal in Psychology“ (www.verywellhealth.com)
„Cele mai bune tehnici de memorare pentru elevi și studenți“ (www.scientia.ro)

Foto: www.freepik.com