Când un copil învaţă de mic să fie responsabil, sunt mai multe şanse să devină un adult responsabil. La fel ca grija pentru cei apropiaţi, ca empatia sau compasiunea, responsabilitatea este un proces care se însuşeşte şi se conştientizează pas cu pas.
Exemplul clasic: dorinţa de a avea un animal de companie. „Mami, vreau şi eu un căţel!“ – spun mulţi copii. „O să ai când vei învăţa să fii responsabil!“ – este de obicei răspunsul mamei sau al tatălui. Prima „lecţie“ pe care ar trebui să o primească un copil, în acest context, ar fi să i se explice pe înţelesul lui ce înseamnă să fii responsabil. Când primeşte un astfel de răspuns, fără alte detalii, posibil să devină confuz ori să se închidă în sine, să vadă acest lucru ca pe ceva irealizabil, dacă nu nepermis.
Definiţie. „Responsabilitatea presupune obligaţia de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta şi suporta consecinţele“, scrie în „Dicţionarul explicativ al limbii române“. Prin urmare, e bine ca un copil să ştie că a avea un animal de companie presupune să răspundă în primul rând de el – va fi nevoit să îl hrănească, să îl scoată zilnic la plimbare (dacă e căţel), cel puţin o dată pe zi, să îl ducă la medic atunci când e cazul etc. În cazul în care nu va face asta, căţelului îi va fi foame, îşi va face nevoile în casă, se va îmbolnăvi. Pe scurt, o mulţime de responsabilităţi, pentru că un căţel nu este o jucărie de pluş. Este pregătit copilul pentru a avea grijă de un patruped? Sunt dispuşi părinţii să împartă aceste responsabilităţi cu el?
Responsabilitatea poate aduce satisfacţii uriaşe. Una dintre cele mai importante satisfacţii pe care le aduce responsabilitatea este încrederea în sine. Nimic nu se compară cu siguranţa faptului că ai făcut un bine, că ai avut grijă de ceva/cineva, iar grija ta a fost apreciată. Că ai primit feedback. Automat începi să ai încredere în tine. Când unui copil i se dă responsabilitatea de a sta, să spunem, câteva minute cu fratele sau sora mai mică, el îşi va da interesul ca totul să fie bine pentru că ştie că imită o acţiune pe care o fac de obicei adulţii. Şi dacă este apreciat pentru că a fost responsabil, a avut grijă ca frăţiorul sau surioara să fie în siguranţă, încrederea în el însuşi creşte enorm. Toţi dorim recunoaşterea, aprecierea celor din jur, iar copiii cu atât mai mult. Un alt detaliu esenţial este să nu-i certăm dacă greşesc atunci când li se atribuie o responsabilitate, prin maniera prin care o pun în practică (exemplu: pun apa în castronul câinelui şi varsă pe lângă). Importante sunt dorinţa de a face un lucru singur, determinarea şi încurajarea primită de la cei din jur.