Copii

Viaţa în timpul pandemiei, cu Lia (1 an şi 2 luni): „Am petrecut primul an de viaţă al Liei în trei“

Viaţa în timpul pandemiei, cu Lia (1 an şi 2 luni)

La 1 an şi două luni, când cei mici experimentează „arta“ mersului, lumea din jur se transformă brusc. Cu alte cuvinte, începe să existe cu adevărat, pentru că o descoperă pas cu pas. Iar asta este cea mai fascinantă activitate pentru ei.

Dacă vă sună cunoscut numele Liei sau al Anei, nu este întâmplător. Le ştiţi pe amândouă din proiectul #bebeteiubesc. Ce mai face micuţa Lia, cum a trecut prin perioada de izolare, ce activităţi au ţinut-o ocupată? Aflaţi din povestea pe care ne-a spus-o Ana:


Lia a început să exploreze fiecare colţişor al casei, s-a transformat într-o aventurieră şi o maratonistă, iar eu am devenit un mic detectiv, care era pe urmele ei tot timpul.

Pandemia ne-a prins în plină erupţie dentară, cu mârâieli, toane, momente de irascibilitate. ? Altfel, schimbări prea multe nu au fost, exceptând faptul că nu am mai putut ieşi afară cum ne doream (de cel puţin două ori pe zi, în parc), ceea ce ne-a lipsit cel mai mult. Însă, cu timpul, ne-am reinventat şi am început să facem plimbări scurte, de cel mult 30 de minute, în jurul blocului şi pe străduţele din zonă, seara, înainte de somn. Creştea, pe de altă parte, şi sentimentul că ne fusese îngrădită libertatea de mişcare. Aşa că, imediat cum s-au relaxat măsurile, am evadat la bunici. În rest, am trecut peste un salt mental şi am învăţat primii paşi. Am trecut cu bine peste salt, însă mersul ne-a solicitat ceva mai mult – eu am simţit cel mai tare epuizarea energiei, pentru că Lia a început să exploreze fiecare colţişor al casei, s-a transformat într-o aventurieră şi o maratonistă, iar eu am devenit un mic detectiv, care era pe urmele ei tot timpul. Dar a fost în toată pandemia asta şi o zi de sărbătoare – Lia a împlinit un an de viaţă şi, chiar dacă izolarea ne-a stricat aniversarea, nu ne-am supărat să petrecem în trei de ziua ei de naştere. ?

Victorie! Aşa se învaţă primii paşi, ocupând locurile în care nu ai voie să stai. ?

Victorie! Aşa se învaţă primii paşi, ocupând locurile în care nu ai voie să stai. ?

Chiar dacă Lia are jucării pentru vârsta ei, au atras-o alte tipuri de jocuri: cu linguri, farfurii, cârlige de rufe, diverse alte obiecte.

Legat de activităţile în care este implicată Lia, nici nu ştiu cu ce să încep… Practic, fiind într-o perioadă de învăţare şi acumulare de informaţii, lucrurile au venit de la sine. Iar activităţile sunt de multe feluri. În primul rând, am învăţat lucrurile de bază, cum ar fi spălatul pe dinţi cu periuţa, pe care până atunci i-l făcusem cu comprese (din cauza gingiuţelor care o dureau). A învăţat apoi să ne imite – de exemplu, când strănutăm sau tuşim, vine cu şerveţelul la noi ca să ne ştergem nasul, ne imită când suflăm nasul sau râdem mai tare. Imitatul este o activitate preferată a ei. ? Este tare haioasă şi, totodată, obositoare pentru că vrea să facă ea singură lucrurile (cum ar fi îmbrăcatul şi încălţatul) şi nu ne lasă să o ajutăm.

Casa în sine este o sursă inepuizabilă de activităţi. Chiar dacă Lia are jucării pentru vârsta ei, au atras-o alte tipuri de jocuri: cu linguri, farfurii, cârlige de rufe, diferite obiecte. Scotoceşte prin sertare şi dressing, aranjează în „ordine“ hainele şi şosetele, transformă holul în pistă de mers, se opreşte des la oglindă, unde se pupă de fiecare dată şi face tot felul de grimase. ? Ca să nu mai spun că este şi o mică artistă, a „pictat“ cu mânuţele ei tot ce a atins – musafirii pot vedea oricând urmele degetelor ei pe mobilă, uşi sau oglinzi. ?

Însă cel mai mult îi place să danseze. Cât am stat izolaţi, a fost aproape mereu muzică în casă. O altă plăcere a ei este să vedem porumbeii dimineaţa, imediat după ce ne trezim şi tragem draperiile. Odată ce am putut ieşi din oraş, am evadat la bunici, unde a stat foarte mult afară, în curte, experienţă care a ajutat-o enorm şi prin care şi-a făcut şi prieteni, căţei şi pisici. În plus, a avut ocazia să testeze, prin mers, diverse suprafeţe – nisip, iarbă, pământ, denivelări. Oriunde a mers, nu l-a uitat niciodată pe ursuleţul ei preferat, de care e nedespărţită de câteva săptămâni încoace şi pe care trebuie să îl cărăm cu noi aproape peste tot.

Când nu face „ordine“ printre haine sau curse de maşini în casă, Lia pleacă la plimbare şi explorează natura

Când nu face „ordine“ printre haine sau curse de maşini în casă, Lia pleacă la plimbare şi explorează natura

Cred că ar fi bine ca toți părinţii să dea în mintea copiilor, măcar din când în când.

Ce sfaturi le-aş da celor care au un copil de vârsta Liei? Nu ştiu dacă sunt eu în măsură să dau sfaturi, pentru că fiecare copil este diferit, părinţii şi răbdarea fiecăruia sunt diferite, de unde şi diversitatea provocărilor… Trebuie să iei lucrurile ca atare, să nu te panichezi, să „simţi“ copilul, să îi respecţi dorinţele, să nu îi îngrădeşti libertatea în perioada în care el explorează, dar să îl ţii în acelaşi timp departe de pericole. Dacă tu, ca părinte, eşti relaxat, copilul va primi o energie bună şi se va purta ca atare, pentru că este „racordat“ la stările celor din jur. Apoi, mai cred că ar fi bine ca toți părinţii să dea în mintea copiilor, măcar din când în când. Doar aşa îi putem înţelege cel mai bine pe cei mici – luând totul ca pe o joacă. Perioadele astea, cu bune şi cu mai puţin bune, nu se mai întorc. Copilul creşte şi abia apoi îţi poţi da seama că ai pierdut sau ai ratat atâtea lucruri pe care le puteai face sau le puteai face diferit şi mai relaxat. Şi, nu în ultimul rând, păstraţi-vă calmul orice s-ar întâmpla! În vremuri stresante, e unicul mod prin care putem găsi soluţiile cele mai bune şi mai potrivite nouă.

Ana: „Dacă tu, ca părinte, eşti relaxat, copilul va primi o energie bună“se va purta ca atare

Ana: „Dacă tu, ca părinte, eşti relaxat, copilul va primi o energie bună şi se va purta ca atare“