Pofte ciudate în sarcină, fără o explicație clară
Transformările din timpul sarcinii implică și modificări la nivelul gustului. Deși nu este o regulă obligatorie, multe femei însărcinate spun că în această perioadă le este poftă de ceva anume ori, dimpotrivă, li se face greață doar când simt mirosul anumitor produse. Există chiar și pofte mai puțin obișnuite, de materii non-alimentare: pământ, cretă, piatră, vopsea, gheață, var, pastă de dinți etc. Sună straniu, da, chiar și din perspectiva oamenilor de știință, care nu au găsit o explicație clară. Cert este că poftele pleacă din creier și sunt influențate de fluctuațiile hormonilor. Probabil că, atunci când interacționăm prin simțul văzului cu o culoare, când simțim o textură, în creier se declanșează un lanț de conexiuni. Pasta de dinți, de exemplu, prin efectul ei de împrospătare, dă o stare de bine. O altă ciudățenie este că, pe de altă parte, sunt și femei care, în timpul sarcinii (cel puțin în primul trimestru), resping pasta de dinți, nesuportându-i pur și simplu gustul.
Poftele în sarcină: abordarea lui Michael Persinger
Michael Persinger, cercetător în neuroștiințe și profesor de psihologie, a lansat o teorie interesantă, chiar dacă alți cercetători au considerat-o pură speculație. Ca o paranteză, Persinger și-a exersat profesia la Universitatea Laurentian din Canada, între 1945 și 2018, an în care a și murit. A fost inițiatorul Programului de neuroștiință comportamentală, în care a integrat chimia, biologia și psihologia. Unul dintre subiectele care l-au preocupat a fost și cauza declanșării poftelor în sarcină sau reticența față de anumite alimente, cu alte cuvinte, cauzele modificării gustului. Michael Persinger a stabilit o conexiune între uter și cortexul insular (situat în șanțul lateral, un fel de fald, care separă lobii frontali, parietali şi temporali).
Poftele din sarcină, cortexul insular și uterul: care este legătura
Cortexul insular, aflându-se în respectivul pliu, nu se vede foarte bine, chiar dacă termenul cortical trimite spre exterior (exteriorul creierului). Aici sunt reprezentate, probabil, şi gusturile mai ciudate. „Cortexul insular se împarte în cortexul insular gustativ şi cortexul insular visceral. Primul recepţionează la stimulii gustativi, iar al doilea la stimuli sosiţi de la viscere, care pot duce la senzaţia de greaţă“, scrie prof. dr. Dan Eremia, pe daneremia.eu. Persinger sugerează că uterul este şi el reprezentat în cortexul insular şi crede că mişcările din interiorul lui, din timpul sarcinii, ar duce la schimbări în reprezentarea lui din insulă.

