Sarcină

Tehnici de relaxare în sarcină

Relaxare în sarcină

În sarcină (şi nu numai), apar diverse situaţii stresante. Cauzele sunt diferite: fie ai primit un rezultat mai puţin bun la analize, fie ai avut o dispută cu cineva, fie te sperie pur şi simplu gândul unei situaţii pentru care nu eşti pregătită. Ce putem face totuşi, concret, în afară de urmarea clasicului îndemn „Respiră adânc!“?

Nu e deloc uşor să ne restabilim echilibrul interior, dar nici imposibil! Primul pas în realizarea acestei „misiuni“ este să ne adunăm gândurile, să încercăm să le controlăm.

Chiar dacă nu ne vom trezi peste noapte maestre ale stăpânirii de sine, merită să punem în practică o serie de exerciţii fizice simple, de folos stării noastre de bine. Dacă ne propunem să facem mai multe pentru noi, avem, implicit, mai multe şanse să reuşim decât dacă nu ne propunem şi ne lăsăm pradă scenariilor negative.

1 Aşezată pe un scaun, lasă-ţi umerii să cadă, iar bărbia să fie sprijinită pe piept! Stai aşa timp de un minut şi încearcă să te gândeşti la lucruri care te bucură, care îţi fac plăcere.

2 Întinsă pe pat, într-o poziţie cât mai confortabilă, detensionează-ţi degetele de la mâini şi de la picioare: întinde-le, adu-le la loc, roteşte palmele şi laba piciorului, revino la poziţia iniţială.

3 „Joacă-te“ cu muşchii feţei: deschide gura larg şi trage de colţuri, după care adu-o în poziţia iniţială (efectuează 3 serii de câte 10, este un exerciţiu foarte relaxant).

4 Respiră şi inspiră adânc. Trage aerul puternic în tine, ţine-l în plămâni câteva secunde, scoate-l şi ia-o de la capăt.

S-ar putea să te ajute: „Exerciţii simple de yoga în timpul sarcinii

Important! După ce ai terminat exerciţiile, nu te ridica brusc, rămâi în starea de relaxare şi pregăteşte-te încet să-ţi reiei activităţile.