Sfatul specialistului

Alimente care aduc fericirea

Există alimente care ne fac fericiţi, ne dau o stare de bine? Da, există! Tincuţa Niţu, nutriţionist, ne-a făcut o listă completă cu ingredientele fericirii. ❤️

Într-un fel sau altul, tot ceea ce mâncăm are o influenţă asupra noastră. Aşa cum noi, la rândul nostru, prin starea în care ne aflăm în anumite momente, putem influenţa mâncarea. Nu aţi observat, de exemplu, că atunci când sunteţi tensionaţi, mâncarea nu „cade“ cum trebuie? Sau, dimpotrivă, când consumaţi alimente dulci – dulciurile acelea nepermis de bune – nu vi s-a întâmplat ca acestea să se întoarcă împotriva voastră şi să vă facă mai mult rău decât bine?

„Atunci când starea psihică este cea care dictează ce mâncăm, ne găsim în fața unui fel de mâncare care va satisface pe moment numai nevoia psihică de a primi plăcere. Acest lucru se traduce în prăjituri, înghețată, chips-uri și tot felul de alimente care vin cu efecte negative asupra fizicului și psihicului“, spune Tincuţa Niţu, nutriţionist.

Cum ne satisfacem nevoia de stare de bine, de bucurie? Ne-ar putea ajuta alimentele în acest sens? Iată răspunsul specialistului:

Alimentele bogate în acizi grași (pește, semințe de in, chia), cafeaua, ciocolata (amăruie), ceaiul verde sunt câteva dintre alimentele care pot duce către optimism. Ideea este de a scădea nivelul de stres predispunând astfel la o stare de bine. Sursele de antioxidanți sunt importante în restabilirea echilibrului intern, aducând totodată și un aport considerabil de vitamine și minerale responsabile cu buna dispoziție (rodiile, cuișoarele, scorțișoara, turmericul, ghimbirul, fructele de pădure, morcovii).

Potrivit nutriţionistului, alte alimente care predispun către o stare de bine mai sunt:

  • nucile (datorită acidului alfalinoleic);
  • ridichile (stimulează eliberarea de dopamină și norepinefrină);
  • ciupercile Shiitake (prin aportul de seleniu și magneziu);
  • caisele (bogate în vitamina B6, betacaroten, zeaxantină, luteină);
  • banane, ananas, avocado, prune.

Dar lista alimentelor care aduc fericirea nu se opreşte aici. Tincuţa Niţu completează: „Un loc special îl ocupă cartoful (copt, fiert). Acest aliment stimulează producerea de serotonină. Serotonina este un neurotransmițător, cunoscut și sub denumirea de <<hormon al fericirii>>. Serotonina este produsă cu ajutorul unui aminoacid denumit triptofan. Când consumăm carbohidrați complecși (amidonoase), nivelul de insulină crește treptat. Acest proces permite triptofanului să ajungă la creier unde va fi folosit pentru producerea de serotonină“.

Pentru ca aceste alimente să fie folosite optim de corp, trebuie să fie consumate cât mai aproape de starea lor naturală – fără ulei, fără zahăr adăugat, sosuri sau produse rafinate.