Însă, din perspectiva lui Isabelle Filliozat, psihoterapeută și specialistă în educație școlară, felicitările nu fac parte din repertoriul tehnicilor eficiente pentru a încuraja dezvoltarea copiilor. De ce? Mai jos, argumentele:
1. lingușirea și lauda au tendința de a dezvolta narcisismul; 2. un copil obișnuit să fie felicitat/ lăudat va dezvolta o motivație în jurul actului de a face pe plac celuilalt, și nu lui însuși (tocmai pentru a menține cald acest ritual al felicitărilor și, totodată, starea de mulțumire pe care o arată adulții); 3. un adult care laudă emite o judecată, fapt ce îl pune (paradoxal!) pe copil într-o poziție de inferioritate (judecata îl poate bloca în momentul în care este pus față în față cu critica, prin urmare, ar putea dezvolta o teamă cronică de eșec și, în consecință, o lipsă de încredere în sine).
Le mai spunem copiilor noștri „Bravo!“ în contextul argumentelor enunțate de Isabelle Filliozat? Există o măsură și un echilibru în toate, sau cel puțin ar trebui să fie. Îi spunem copilului „Bravo!“ când reușește să se încalțe singur pentru prima dată, dar nu îl lăudăm de fiecare dată când se încalță. Îi spunem, de asemenea, „Bravo!“ când reușește să treacă de la scutec la oliță, dar nu îl lăudăm de fiecare dată când își face nevoile. Limitare, moderare, găsirea unor alternative (metode de a înlocui cuvântele Bravo! Ai făcut bine!) – iată soluțiile propuse de psihoterapeută. Două exemple: un zâmbet poate fi suficient sau, în alte cazuri, exprimarea recunoștinței (Îți mulțumesc că m-ai ajutat să cărăm bagajele/ pregătim masa/ facem curat etc.).
„Trebuie să îl laud toată ziua pe copilul meu pentru fiecare lucru mărunt pe care îl face?“ – este una dintre întrebările la care răspunde și Dr. James Dobson, în celebra lui carte despre „Creșterea copiilor“. Este autorul unor cărți de succes despre parenting, familie, căsătorie. Dr. Dobson nu recomandă lauda exagerată și face distincția dintre flatare și laudă. Flatarea nu se câștigă, spune el, referindu-se la situația când bunica își complimentează nepoțica și îi spune ce frumoasă e („A flata înseamnă a copleși copilul cu multe complimente pentru lucruri pe care nu le-a făcut“). În schimb, lauda are scopul de a întări comportamentul constructiv, pozitiv, și atât timp cât este folosită echilibrat și specific (raportat la o situație concretă), ea nu dăunează. De exemplu: evităm să îi spunem copilului „Bravo, ai fost un băiat bun!“ după ce a făcut ordine în cameră, ci, mai curând, „Îmi place ce ordine a fost azi la tine în cameră“.
În concluzie, laudele sunt eficiente atunci când au un motiv puternic în spate; pe de altă parte, riscă să se transforme într-un stereotip nesănătos atunci când exprimă o măgulire fără conținut. La fel de important este să le vorbim și despre lucrurile mai puțin reușite, despre soluții cum ar putea fi îndreptate, dar mai ales despre faptul că eșecurile fac parte din viață la fel de bine ca reușitele.
Referințe: „Éducation: pourquoi limiter les Bravo, c’est bien!“ – papapositive.fr; „Dr. Dobson răspunde la întrebările dumneavoastră despre creșterea copiilor“ – Dr. James Dobson, traducere în română de Octavian Verlan, Ed. Noua Speranță, 2002, p. 185
