Sfatul specialistului

Putem face copii dacă suferim de boli cardiovasculare?

Dacă o femeie suferă de afecțiuni cardiovasculare, ar putea-o împiedica acest lucru să devină mamă? Dr. Nicoleta Dăscăleanu, medic specialist cardiolog, ne-a răspuns.

„Depinde de patologia cardiacă pe care o prezintă femeia respectivă. Sarcina constituie o contraindicație absolută în unele boli cardiace, cum ar fi: valvulopatiile de tipul stenoză mitrală* sau stenoza aortică strânsă, hipertensiunea arterială pulmonară de orice cauză etc. Există, însă, și afecțiuni cardiace în care este posibilă o sarcină, dar cu supraveghere atentă și cu prezența unor riscuri atât pentru mamă, cât și pentru făt. O femeie cunoscută cu patologie cardiovasculară este necesar să meargă la un consult cardiologic amănunțit înainte de conceperea unui copil. De asemenea, este recomandat să discute cu medicul curant toate aspectele legate de prezența și evoluția ulterioară a sarcinii.“ (Dr. Nicoleta Dăscăleanu, medic specialist cardiolog)

Metode de prevenire: 5 sfaturi esențiale pentru a avea grijă de inima noastră
Dr. Nicoleta Dăscăleanu, medic specialist cardiolog, ne-a recomandat și respectarea următoarelor cinci reguli pentru a avea grijă de inima noastră:
1. evitarea expunerii la tutun în orice formă;
2. exerciţii fizice regulate;
3. menţinerea unei greutăţi corporale normale;
4. urmarea unei diete sănătoase;
5. evitarea stresului psiho-emoţional.

*Stenoza mitrală este o leziune la nivelul valvei mitrale (cea care permite circulaţia sângelui dinspre atriul stâng spre ventriculul stâng). Odată prezentă, această stenoză duce la un blocaj în trecerea sângelui din atriul stâng în ventriculul stâng. Urmările sunt: atriul stâng se dilată, apar hipertensiunea pulmonară şi insuficienţa cardiacă dreaptă.