Colecţia LiTKids, parte a Editurii Curtea Veche Publishing, anunţă 10 titluri noi pentru cei mici (3-5 ani). Seria de autor Sam Usher include „Sun“, „Snow“, „Rain“ şi Storm“ – serie devenită bestseller internaţional -, ai cărei protagonişti sunt un băiat (Boy) şi un bunic (Grandpa), hotărâţi să transforme cea mai banală activitate într-o aventură trepidantă. Cartea „Vincent van Gogh and the Color of the Winds“, de Chiara Lossani și Octavia Monaco, transpune în culori pline de viaţă şi în texte emoţionante dragostea frăţească dintre pictorul Van Gogh şi mezinul Theo, iar cele cinci titluri din seria „If I had a…“, semnate de Gabby Dawnay și Alex Barrow, propune amuzante exerciţii de imaginaţie în care animalul de companie al copiilor ar putea fi, la fel de bine, un leneş, un dinozaur, un crocodil, un unicorn sau o caracatiţă.
Destinate categoriei de vârstă 6-9 ani, cele două noutăţi de la Humanitas Junior ne deschid porţi spre universuri fascinante. „Invizibilii“ (de Ioana Pârvulescu, ilustraţii: Irina Dobrescu) este prima carte pentru copii scrisă de Ioana Pârvulescu şi o are ca personaj principal pe Laura care, împreună cu câţiva prieteni magici, va descoperi captivanta lume a cititului şi implicit a poveştilor. Romanul „Aventurile lui Cepelică“ (Gianni Rodari, ilustraţii: Manuela Santini), aflat deja la a treia ediţie, ne invită şi el într-o călătorie în care peripeţiile se ţin lanţ. Legumele sunt mai amuzante decât ne-am imagina, iar fructele mai inventinve decât ne-am gândi.
Care sunt oare „Regulile Prinţesei“? Aflăm din volumul cu acelaşi titlu publicată recent la Polirom Junior. Scrisă de Philippa Gregory şi ilustrată de Chris Chatterton, cartea ne prezintă o altfel de prinţesă – îi place să călărească, să poarte pantaloni, să mânuiască spada şi să spună ce gândeşte. Cu toate acestea, obstacolele nu încetează să apară… Lectura este recomandată prinţeselor şi prinţilor începând cu 7 ani.
Editura Frontiera ne dezvăluie care este „Secretul lui Raul Taburin“. O poveste minunată, atât pentru copii (10+), cât şi pentru adulţi! Dacă îl cunoaşteţi pe micul Nicolas, în mod sigur îl veţi adora şi pe Raul Taburin – cel care ştie viaţa ascunsă a bicicletelor, le simte după cum se învârt roţile sau după zgomotul scos de spiţe. Ilustratorul Jean-Jacques Sempé este acelaşi care l-a creat pe micul Nicolas, acum aţi înţeles legătura…
Pentru copiii mai mari (12+), recomandarea vine de la Corint Junior: „Jeleu. Cum am devenit superstar“. Din pagina de prezentare a cărţii, aflăm că vom descoperi în textul lui Jo Cotterill o poveste captivantă, care are totul – familie, dureri ascunse şi puterea poeziei. Este vorba de o fetiţă care învinge suferinţa provocată de absenţa mamei cu ajutorul magiei lecturii şi a prieteniei.
Foto: www.freepik.com