Scrisă de Ruth Krauss, o cunoscută autoare de cărţi pentru copii (1901-1993), „Cărticica de crescut“ are în centru, ca personaje principale, un băieţel, un căţel şi nişte puişori. Nimic interesant până acum, aţi putea spune. Asta până când veţi auzi întrebările băieţelului!
Și eu am să cresc? Și eu voi fi mare? De ce nu cresc mai repede? Cine sunt eu? – iată doar o parte dintre întrebările pe care cei mici şi le pun atunci când încep să devină conştienţi de ei şi de lumea din jur. La fel se întâmplă şi cu băieţelul din poveste.
Ruth Krauss pleacă de la toate aceste curiozităţi tipice copiilor şi ţese o poveste tandră, din care fiecare mic cititor (sau ascultător) va învăţa că fiecare dintre noi are ritmul lui de creştere, de asimilare a informaţiilor, că tot ce se află în jur – de la flori la pomi şi animale, de la zile şi nopţi la anotimpuri – are un rost şi un sens în fascinantul curs al naturii.
Textul este însoţit de ilustraţiile create de Helen Oxenbury (n. 1938, Anglia), distinsă de două ori cu Kate Greenaway Medal, iar traducerea este semnată de Florin Bican.
Foto: imagini preluate de pe site-ul editurii, carteacopiilor.ro; imagine deschidere: freepik.com