„Clifford: Marele câine roşu“ – când dragostea pentru animale nu are limite

Premiera: 31 decembrie
Filmul care deschide lista recomandărilor a intrat recent în cinematografe, prin urmare, cei mici sunt aşteptaţi să îl cunoască pe Clifford, un câine aproape magic – cu cât îi arăţi că îl iubeşti mai mult, cu atât se face mai mare!
„Belle“ – un anime pentru (pre)adolescenţi, dar şi pentru părinţi

Premiera: 21 ianuarie
„Belle“ este o reinterpretare a clasicului „Frumoasa şi Bestia“, plecând de la povestea unei adolescente care îşi creează o identitate virtuală, nemulţumită că în lumea reală nu e plăcută de nimeni.
„Rumble“: când monştrii stângaci sunt antrenaţi pentru wrestling

Premiera: 18 februarie
Într-o lume în care wrestling-ul este cel mai iubit sport, iar monștrii sunt vedetele lui, adolescenta Winnie vrea să calce pe urmele tatălui ei antrenând un monstru cam nătâng pentru a deveni campion…
„Roşu aprins“: emoţiile, bune sau rele, ies mereu la suprafaţă

Premiera: 11 martie
De fiecare dată când are emoţii puternice, oricare ar fi natura lor, fetiţa de 13 ani din această poveste se transformă într-un uriaş panda roşu.
„Minions: The Rise of Gru“ intră, în sfârşit, în cinematografe!

Premiera: 1 iulie
„The Rise of Gru“ îmbină evenimente din trecut şi este în acelaşi timp şi o continuare a Minionilor. Acest titlu aduce, ca noutate, povestea ticălosului care a devenit şeful simpaticelor creaturi galbene. Premiera filmului a fost amânată, pentru al doilea an la rând, din cauza pandemiei. Sperăm la un 2022 cât mai colorat şi mai variat pe marele ecran!
Foto deschidere: imagine din animaţia „Roşu aprins“

