Interviu cu Lavinia Pop Coman
Copiisiparinti.ro: Cine e Zaharaska?
Lavinia Pop Coman: În urmă cu trei ani, eram în faţa calculatorului, mă uitam la spectacole de teatru cu păpuşi şi am dat peste „The story of a doll“ („Povestea unei păpuşi“), a lui Vladimir Zakharov. Era ceva ce nu mai văzusem până atunci, o păpuşă care se năştea în faţa spectatorilor – mai întâi picioruşele, apoi mâinile şi degetele care se îndoiau, la fel ca la oameni, pe urmă căpşorul cu ochii care clipeau. Totul era atât de viu… magie! M-a fascinat din primul moment şi am îndrăznit să visez să am şi eu o păpuşă aşa. Am citit despre creatorul acestei păpuşi şi am aflat că ţine workshop-uri de o lună, la teatrul lui, cu păpuşari care doresc să înveţe să construiască o astfel de păpuşă. I-am scris un mail – un prieten bun m-a ajutat cu traducerea în limba rusă – iar peste câteva luni, eram în avion spre Siberia. Am aterizat în oraşul Tomsk, unde, timp de 30 de zile, urma să învăţ cum este să fii păpuşar în căsuţa de lemn a păpuşilor fermecate. Mă aflam în Teatrul 2+ku (2 păpuşari şi o păpuşă).
Păpuşa mea poartă numele creatorului ei, Zakharov, şi diminutivul lui Cheburashka.
Vladimir Zakharov a fost un maestru desăvârşit. După 20 de ani în care a fost inginer, şi-a descoperit pasiunea pentru păpuşi inventând acest sistem de mânuire unic în lume. Şi a făcut mai mult de-atât, a reuşit să dea mai departe această iscusinţă, prin workshop-urile susţinute. Mi-a fost greu să mă decid ce fel de păpuşă îmi doresc să creez, într-o zi voiam o veveriţă, alteori un elf, eram tot mai nehotărâtă. Până într-o zi, când Vladimir mi-a arătat desenele animate cu Cheburashka şi Crocodilul Gena. Atunci am spus hotărâtă că vreau o Cheburashka. Bineînţeles că nu puteam să o facem la fel, din cauza drepturilor de autor, dar Zaharaska o conţine cumva pe Cheburashka, chiar dacă nu are urechile atât de mari. Păpuşa mea poartă numele creatorului ei, Zakharov, şi diminutivul lui Cheburashka. Vladimir a fost un om de o generozitate rar întâlnită şi un maestru păpuşar genial, am fost cu adevărat binecuvântată să îl întâlnesc şi să îi cunosc lucrarea. Acum este un înger care are grijă de Zaharaska, din Ceruri, iar pe mine mă inspiră să spun poveşti.
Am aflat cine este Zaharaska şi ne place povestea ei. Dar Lavinia Pop Coman? Cine este ea?
Am absolvit Facultatea de Teatru, secţia Actorie, dar mai târziu mi-am descoperit pasiunea pentru păpuşi, iar acum le combin, fiind actor-păpuşar. Am colaborări cu Teatrul Bulandra, cu Teatrul de Artă, cu Unteatru şi cu Opera Comică.
Îmi este foarte dor de scenă, dar până când ne vom revedea, îmi rămân poveştile de citit.
Am avut norocul să o întâlnesc pe Ana Crăciun Lambru şi, împreună, ne-am dorit să facem spectacole cu păpuşi pentru întreaga familie. Până acum, am reuşit să realizăm două spectacole pentru toate vârstele. Este vorba despre „Iepurele Alb“, la Teatrul de Artă, despre care s-a spus că trezeşte emoţii aproape uitate, în inimile oamenilor mari. Al doilea spectacol este „Zaharashka“ şi a avut premiera la Unteatru, acum două luni. Este un spectacol care vorbeşte despre lucrurile mici, care se văd doar dacă ai o inimă mare. Îmi este foarte dor de scenă, dar până când ne vom revedea, îmi rămân poveştile de citit.
Proiectul „Poveşti cu Zaharaska“ este al tău, te ocupi doar tu de el sau este implicată o echipă?
Proiectul „Poveşti cu Zaharaska“ este un proiect de familie, pentru familii. Mă ajută Cosmin, iubitul meu, el filmează şi face montajul, eu aleg poveştile, creez păpuşile şi ilustraţiile. Este o idee la care ne gândim de vreo doi ani, de când o avem pe Zaharaska, însă nu am găsit timpul necesar să stăm aşezaţi şi relaxaţi, fără să avem alte activităţi. Suntem amândoi freelanceri, el fiind producător, aşa că alergăm mereu după proiecte şi nu prea ne permitem să refuzăm. Voiam să muncesc, să repet, să fac, să fiu mereu în mişcare, şi parcă nu reuşeam niciodată să mă aşez, să respir. Să mă bucur de ceea ce fac şi doar să respir. Aşa cum respiră pământul după iarnă, înainte să încolţească iarba. Acea linişte mi-a lipsit. Sau nu mi-am permis-o. Acum e linişte. O linişte forţată, din păcate, care ascunde de fapt foarte multe angoase. În vremurile de azi, am simţit nevoia să trag o linie. În toată nebunia asta nu poţi să nu realizezi cât de fragili suntem, în câte iluzii ne înfăşurăm şi cât de nesăbuiţi suntem să ne credem stăpâni pe mica noastră existenţă.
Este o bucurie şi o provocare continuă să faci ceva pentru copii.
M-a copleşit, în zilele acestea, gândul la efemeritatea teatrului. Un spectacol de teatru nu îl reproduci, îl trăieşti atunci pe scenă, şi e nou de fiecare dată. Da, poţi face live, îl poţi filma, dar nu mai este teatru, este altceva, nu ştiu ce, probabil că se va inventa un cuvânt şi pentru asta. Actul artistic se creează dintr-un schimb de energie dintre actor şi spectator şi e unic de fiecare dată tocmai pentru că ai alt public. Aşadar, gândindu-mă la efemeritatea unui spectacol, m-a cuprins un regret, apoi o frică, iar din această neputinţă s-a activat dorinţa de a o aduce pe Zaharaska în fiecare casă, nu sub forma unui spectacol – pentru asta ai nevoie de un teatru, cum spuneam mai devreme – ci sub pretextul unor poveşti, poezii, fabule, ilustrate într-o formă simplistă, menite să incite imaginaţia copiilor. Când m-am apucat de lucru, mi-am dat seama că nu aveam în casă cele necesare pentru realizarea unor păpuşi, aşa că am inventat figurine din ce aveam prin frigider sau în bucătărie – pentru greierele din „Greierele şi furnica“, de exemplu, am folosit două măsline şi floarea fructului de Physalis, iar pentru broasca ţestoasă din „O vizită“, o coajă de nucă, alune şi cardamom. Cred în expresia „Fă Rai din ce ai!“ şi încerc să aplic asta. Este o bucurie şi o provocare continuă să faci ceva pentru copii.
Păpuşile sunt magie poate doar pentru un adult, pentru copii, însă, ele sunt la fel de reale ca ei înşişi.
Ei sunt cei mai sinceri, şi de aceea şi cei mai critici. Nu poţi să îi păcăleşti, ei văd tot, simt tot şi există cu toată fiinţa lor. Şi, mai presus de asta, ei cred că totul este posibil. Păpuşile sunt asemeni copiilor. Ele pot totul şi prind viaţă în momentul în care cineva le priveşte în ochi şi aşteaptă de la ele, un răspuns. O păpuşă în mâna unui copil devine vocea emoţiilor acelui copil. El, chiar dacă nu reuşeşte să exprime prin cuvinte ce simte, dacă are o păpuşă în mână, îi va transfera acesteia instant şi organic starea lui, cea adevărată, din acel moment. Negreşit. Ce este asta, dacă nu o terapie şi o cunoaştere dincolo de cuvinte? Păpuşile sunt magie poate doar pentru un adult, pentru copii, însă, ele sunt la fel de reale ca ei înşişi.
„Poveşti cu Zaharaska“ va continua şi după „ieşirea din carantină“? Care va fi ritmul postărilor până atunci?
Lucrăm în fiecare zi, într-o zi filmăm două-trei poezii, în următoarea facem ilustraţiile şi a treia zi montăm. Până acum, am reuşit să postăm câte o povestioară în fiecare seară la ora 8. Vom încerca să menţinem constant ritmul postărilor cel puţin în această perioadă, în care nu avem altceva de făcut. Apoi, când lucrurile vor reveni pe făgaşul cel bun, şi sperăm să fie cât mai curând, vom posta o poveste pe săptămână. Însă nu ne vom limita doar la atât. Pregătim deja o serie de video-uri cu Zaharaska şi activităţile ei zilnice. Astfel, copiii o vor putea vedea în diferite ipostaze şi o vor cunoaşte dincolo de poveşti. Zilele acestea, de exemplu, învaţă să meargă pe slackline.
Şi ce mai face Zaharaska după ce termină de spus povestea?
După spectacol, de obicei, păpuşile merg la somn, în căsuţa lor, fiind epuizate. Dar în zilele când nu avem spectacol, Zaharaska stă cu mine la bucătărie şi învaţă să gătească, îi place foarte mult să aleagă seminţele între ele, alunele, nucile, castanele, migdalele, şi să le aşeze în borcane. Îi mai place să numere invers, să spună nume de fete şi de băieţi, de la coadă la cap, şi, în plus, inventează nume pentru fluturi, asta când nu citim poveşti. Bine, poveşti citim oricum în fiecare zi, dimineaţa şi seara înainte de culcare, iar ea alege pe care dintre ele să v-o citească şi vouă, copii. Dar cel mai mult îşi doreşte să vă întâlnească pe fiecare ca să vă pună câte o întrebare.