Timp liber

Să căutăm împreună „Comoara din insulă“!

Aventură şi cunoaştere, culoare şi imaginaţie – sau cum să ne simţim ca în vacanţă atunci când citim. Recomandarea de azi pentru copii: „Comoara din insulă“, de Mauri Kunnas.

Nimic nu e întâmplător. Da, aţi intuit bine, „Comoara din insulă“ a lui Mauri Kunnas are legătură cu celebra „Comoara din insulă“ a lui Robert Louis Stevenson. Treasure Island (1883) rămâne unul dintre cele mai cunoscute romane de aventuri din literatura universală. A fost tradus în zeci de limbi, a bucurat generații de cititori și a inspirat numeroase cărți și filme despre pirați, călătorii pe mare și căutarea de comori.

Culoare, umor, originalitate – mai că ai vrea să locuieşti în paginile cărţii! Versiunea de față este o reinterpretare, mai exact, o combinație de carte ilustrată și bandă desenată în stilul binecunoscut al lui Mauri Kunnas – cărţi în format mare, generos, pagini pline de culoare, ilustrații exuberante și creative, multe informații reale și mult, mult umor (vârsta 5-12 ani). De altfel, umorul şi originalitatea sunt două trăsături specifice oricărei aventuri, mai ales atunci când miza ei este căutarea unei comori.

Imagine din cartea „Comoara din insulă“, a lui Mauri Kunnas

Imagine din cartea „Comoara din insulă“, a lui Mauri Kunnas

O poveste fără sfârşit sau despre ce este vorba în carte. Jim Hawkins locuiește împreună cu mama sa într-un sătuc aflat pe malul mării. Într-o zi, în mâinile lui Jim ajunge harta insulei, dar nu orice hartă, ci cea în care vestitul pirat Flint și-a ascuns comoara. „Comoara trebuie găsită!“, spun doi domni respectabili, dar la fel spune și unul dintre tovarășii de fărădelegi ai lui Flint. Cine va pune mâna pe comoară? Mai este cazul să ne întrebăm?! Chiar dacă ştim răspunsul, o călătorie rămâne o călătorie chiar dacă e făcută a doua oară, în acelaşi loc. Spor la citit!

Foto: www.freepik.com