În afară de aceste avantaje, laptele matern îl apără pe copil de boli şi îi asigură o bună dezvoltare a maxilarelor şi dinţilor (prin mişcările generate de suptul la sân, maxilarul superior şi inferior se formează corect).
Laptele matern trece prin trei faze – colostru, laptele de tranziţie (sau intermediar) şi laptele matern matur. De-a lungul unei alăptări, laptele trece, de asemenea, prin diferite faze (laptele de început – un fel de „supă“, mai bogat în apă, lactoză şi proteine, mai subţire – şi laptele de sfârşit – mai bogat în grăsim şi mai gros). Laptele se adaptează nevoilor copilului odată cu dezvoltarea lui, iar colostrul este un exemplu în acest sens.
Colostrul este mai mult decât primul lapte pe care îl consumă bebeluşul când vine pe lume. Afirmaţia că „este un lapte apos şi nu are nici o valoare“ face parte din categoria miturilor despre alăptare. Colostrul este foarte concentrat în nutrienţi şi anticorpi, cu rol în lupta împotriva infecţiilor. Deşi cantitatea de colostru este mică, ea este adaptată perfect la nevoile sugarului – capacitatea gastrică a acestuia este mică în primele 24-48 de ore de viaţă, iar pentru a învăţa să sugă, să înghită şi să respire are nevoie tot de cantităţi mici în această perioadă. Efectul laxativ al colostrului îl ajută să elimine meconiul, primul scaun al nou născutului (de obicei, în primele 12 ore după naştere).
Colostrul este vâscos, are o tentă gălbuie, este fluid, transparent. Începe să fie secretat de glanda mamară din aproximativ luna a şaptea până în primele două zile de la naştere. Între a doua şi a patra zi are loc, în mod obişnuit, secreţia propriu-zisă de lapte. Sânii se întăresc şi se umflă, iar pielea devine uneori caldă. Laptele de tranziţie se formează între ziua a 5-a şi ziua a 15-a, căpătând o nuanţă galben-cremoasă. Laptele matur apare spre 2-3 săptămâni.
Colostrul care începe să curgă din sâni încă din sarcină nu anunţă în mod obligatoriu travaliul. Această scurgere este normală şi se observă, la unele persoane, încă din trimestrul al doilea. Sunt cazuri când nu se observă niciun semn de scurgeri de colostru sau când se vede colostru uscat pe sfârcuri. Tampoanele pentru sân reprezintă o soluţie în astfel de situaţii – sunt autoadezive, permit pielii să respire şi previn pătarea hainelor.
Referinţe bibliografice:
„Colostrum“ – my.clevelandclinic.org
„Alăptarea“ – www.salvaticopiii.ro
„Mama şi copilul“, Emil Căpraru, Herta Căpraru (Ed. Medicală, Bucureşti 2011, subcap. „Alimentaţia“, p. 34)
Foto: www.freepik.com

