De ce „Bine aţi venit pe lume!“? Pentru că, devenind părinţi, ne naştem practic odată cu ei, cu copiii, deschidem ochii într-o lume nouă, cu noi responsabilităţi, noi griji şi o nouă formă de iubire.
Mai mult de-atât, creştem împreună cu copiii şi, la modul ideal, învăţăm de la ei – la modul ideal deoarece este bine ca, din când în când, să fim atenţi şi la intuiţia lor, la ce vrea să ne comunice, să trăim împreună cu ei bucuria simplă, inocentă.
Însă, oricât de îngăduitori şi toleranţi am fi, oricât de bine informaţi sau pregătiţi să evităm certurile, acestea tot vor apărea. Ne vedem ţipând, cicălindu-i, atrăgându-le atenţia într-o manieră pe care (poate) o regretăm mai târziu. Când, în interiorul unei familii, atmosfera este dominată de critică şi de o continuă atragere a atenţiei, copiii vor învăţa să îi condamne pe alţii şi să se condamne pe ei înşişi, cultivă, cu alte cuvinte, sentimentul învinovăţirii.
De ce ţipăm când ţipăm? La fel de bine ne-am putea întreba de ce îi învinovăţim pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă sau de ce ni se pare că totul lucrează împotriva noastră, inclusiv o boacănă banală a copilului, cum ar fi vărsarea unui pahar cu apă înainte de a ieşi în parc, la plimbare. Iar trebuie să şterg? Iar trebuie să întorc din drum?
Ţipetele pot fi manifestări ale apărării. Ne apărăm, da. „Apărarea se referă la modul în care mintea împiedică accesul în conştiinţă al sentimentelor“ – scrie Jerome S. Blackman în „101 apărări. Cum se protejează mintea“. Ţipând, ţinem departe o serie de afecte neplăcute (afectele neplăcute includ, conform lui Blackman, anxietatea, depresia şi furia).
Dar să revenim la relaţia cu copilul, la cuvintele pe care i le adresăm în contexte conflictuale, când obişnuim să îi spunem Nu eşti atent deloc! / Nu stai locului! / Unde îţi este capul?. O alternativă de adresare ar putea fi Cum s-a întâmplat asta? – redirecţionăm astfel comunicarea asupra întâmplării în sine, şi nu asupra copilului, personal. În felul acesta nu se va mai învinovăţi. Poate nu ne va ieşi din prima, dar nimic nu ne împiedică să încercăm. Alt exemplu: în loc de Nu uita să…!, folosim expresia Adu-ţi aminte să…!, Aminteşte-ţi să…!.
Modelele de exprimare şi ideea textului sunt inspirate din cartea Copiii învaţă ce trăiesc, scrisă de Dorothy Law Nolte şi Rachel Harris (ed. Humanitas, 2018, cap. „Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne“).
Dacă vrei să afli mai multe despre impactul cuvintelor pozitive asupra copiilor, citeşte şi articolul Parenting empatic: puterea cuvintelor pozitive asupra copiilor!
Foto: freepik.com