Mărturia unei mame: „Oare cum va fi, oare mă voi descurca?“
În cazul Anei, graviduţa pe care o ştiţi de pe platforma bebeTEIubesc.ro, sarcina a decurs normal. În săptămâna 37 de sarcină, însă, au început să apară câteva întrebări fireşti: „Oare cum va fi?“, „Oare mă voi descurca?“. Micuţa Lia este primul copil al Anei. Iată, mai exact, mărturia ei:
Nu pot să le spun neapărat emoţii, însă, în săptămâna 37 de sarcină, după controlul ecografic şi stabilirea datei naşterii, am început să mă gândesc cum va fi când voi deveni mamă, cum mă voi descurca cu cea mică. Sunt sigură că pe ultima sută de metri, înainte de naştere, emoţiile se vor intensifica, în pofida susţinerii morale pe care o primesc de la apropiaţi.
Gândurile Anei se regăsesc în mintea multor viitoare mame şi nu este nimic anormal în ele. Când suntem faţă în faţă cu o întâmplare nouă, oricare ar fi natura ei, reacţionăm emoţional. Este o reacţie de autoapărare, de pregătire pentru ceea ce urmează, pentru că tot ceea ce ne dorim este să supravieţuim situaţiei respective, să ieşim învingători din ea. Revenind la exemplul Anei, ceea ce a ajutat-o să gestioneze aceste stări a fost optimismul:
Sunt optimistă, pentru că sunt pe mâini bune (n.r. echipa de medici), şi aştept cu nerăbdare să vină marele moment, deoarece eu, pe fetiţa mea, mai precis faţa ei, am văzut-o o singură dată în timpul unei ecografii, majoritatea dăţilor stând cu mânuţele pe faţă. Aşadar de-abia aştept prima întâlnire cu ea!
Ana are, aşadar, puterea de a se concentra asupra clipei prezente. În aceeaşi înregistrare, tot ea spune că un motiv important al stării sale de linişte a fost faptul că medicul i-a spus că bebeluşa este în grafic, că a luat în greutate şi că totul este în regulă. În concluzie, s-a concentrat asupra veştilor pozitive, asupra ceea ce are bun în prezent.
Nu a ignorat nici întrebările fireşti „Oare cum va fi?“, „Oare mă voi descurca?“. Este bine să dăm voce întrebărilor, să le exteriorizăm. Când o întrebare rămâne formulată doar în sinea noastră, ea se va transforma în altă întrebare, apoi într-un scenariu. Însă când o adresăm cuiva sau ne consultăm cu cineva, sunt şanse de a elimina scenariile (cel mai adesea negative!) şi de a găsi răspunsuri.
Ce spun specialiştii: „unitatea dintre mamă şi făt“, cuvinte-cheie
„Premisa de bază pentru un echilibru psihic al mamei şi pentru o dezvoltare normală a sugarului rezidă în felul cum mama recunoaşte înăuntrul ei acest biosistem, unitatea dintre ea şi făt“, scriu Emil şi Herta Căpraru, medici de profesie, în cartea „Mama şi copilul“ (Ed. Medicală, Bucureşti, 2011, p. 20-21). Am putea face un exerciţiu de imaginaţie, chiar dacă e posibil să pară mai dificil: ce-ar fi să schimbăm rolurile şi să ne punem în locul fătului? Ce-ar fi dacă ne-am închipui că suntem mici, mici, conectaţi la un corp viu, cu trăiri dintre cele mai diferite? Oare ce ne-ar plăcea să primim de la acel corp, acea capsulă care pulsează şi la care suntem conectaţi? Doar hrană?
Atât în sarcină, cât şi în apropiere de actul naşterii, atitudinea psihică a mamei faţă de copil are aceeaşi importanţă. Cuvintele cheie din citatul celor doi medici sunt „unitatea dintre mamă şi făt“. Emil şi Herta Căpraru precizează că în preajma naşterii, la intrarea în maternitate şi în timpul travaliului, este bine ca mama să ştie („să fie pătrunsă de adevărul“, spun ei) că naşterea în sine este un proces fiziologic. Prin urmare, organismul este solicitat considerabil, iar o relaxare musculară a acestuia nu poate avea loc în condiţii stresante. Recomandarea lor este ca mama să plece de la premisa că totul va decurge normal şi că timpurile moderne şi evoluţia medicinii au îndepărtat riscurile sau primejdiile prin care au trecut, odinioară, mamele şi bunicile noastre.
De ce este bine să ţinem sub control stresul?
La început, contracţiile sunt rare, după care devin din ce în ce mai dese şi mai puternice. Or, cu cât graviduţa este mai stresată, cu atât progresia este mai înceată. Când o pisică, de exemplu, intră în travaliu, instinctul ei este să se ascundă într-un loc întunecat, izolat. Dacă este deranjată, îşi va căuta alt loc. Însă, în toată teama asta a lor, contracţiile se estompează. Totul din cauza stresului. Este posibil ca, în cazul gravidelor care intră în travaliu şi sunt pe punctul de a naşte, panica să se instaleze, de multe ori, din cauza mediului sau a unui factor exterior (le sperie ideea de spital), inhibându-le astfel contracţiile.
Citeşte şi:
10 semne care îţi arată că se apropie travaliul
Sarcina consecutivă după 35 de ani