Cântărirea bebeluşului nu trebuie să devină o obsesie, o psihoză. Cântărirea bebeluşului este un reper esenţial prin care ne dăm seama cât ia bebe în greutate; în felul acesta, putem aprecia dacă se dezvoltă normal, conform unor grafice. Graficele de creştere au fost făcute după studii realizate de specialişti în pediatrie, rolul lor fiind de a urmări evoluţia unui copil, încadrarea într-o serie de parametri normali, şi nu generarea unor situaţii de panică. Despre cum se cântăreşte corect bebe, ce înseamnă o creştere constantă şi ce facem când observăm că sugarul nu ia în greutate, citiţi mai multe în articolul „Creşterea în greutate a bebeluşului: cum o urmărim“, articol supervizat de medicul pediatru.
Îl trezim sau nu pe bebe, noaptea, să mănânce? Iată două tipologii de nou născuţi, des întâlnite: bebeluşul care se trezeşte, plânge şi parcă şi-ar dori să stea tot timpul la sân, şi bebeluşul care nu se trezeşte des, are somnul mai lung, lăsând impresia că este cel mai bun copil din lume. În cazul din urmă, tendinţa mamei este să-l lase să doarme, în ideea de a nu-l „deranja“. Şi-atunci, sunt şanse să observe la un moment dat că bebe nu ia în greutate cât trebuie. Ce se întâmplă de fapt?
Cu cât sunt mai mici bebeluşii şi, în plus, dacă sunt şi icterici, sunt mai somnolenţi. Pentru că sunt imaturi din punct de vedere neurologic, nu au încă forţă să mănânce atât cât le trebuie. S-ar putea întâmpla ca, în special în timpul nopţii – când stimulii exteriori sunt mai puţini: nu sunt zgomote, nu e lumină, nu se mişcă nimeni în jurului lui, prin urmare lipsesc semnalele care îi spun că este în viaţa extrauterină – bebe să creadă că este de fapt în viaţa intrauterină, acolo unde totul venea de-a gata şi nu era nevoie să se trezească, să plângă şi să dea de înţeles că îi este foame. Aşadar, ce se întâmplă de fapt? Se poate întâmpla ca lui să îi fie foame, să vrea să se trezească, însă, fiind imatur neurologic, nu poate. Mai mult de-atât, este şi în perioada de icter (primele două săptămâni).
Icterul, o altă dovadă a imaturităţii bebeluşului la naştere, dar şi a proceselor de adaptare la viaţa extrauterină. Icterul apare între a doua şi a patra zi de viaţă şi durează până la 7-10/14 zile la nou născutul la termen şi până la 14-21 de zile la prematur. În această perioadă, bebeluşul trece prin diferite stadii de colorare galbenă, decolorându-se treptat. Icterul înseamnă coloraţia galbenă a tegumentelor şi mucoaselor, în special a albului ochilor şi este o altă dovadă a imaturităţii bebeluşului la naştere, dar şi a proceselor de adaptare la viaţa extrauterină.
Numărul crescut de celule roşii, legătura cu bilirubina şi starea de somnolenţă. Când vine pe lume, bebe este cel mai adesea foarte roşu (medical, se numeşte eritrodermie fiziologică). De ce este roşu? Din nenumărate motive, iar unul este dat de faptul că vreme de 37-41 de săptămâni, cât a stat în burtica mamei şi a fost legat de ea prin cordonul ombilical şi placentă, a primit, prin cordonul ombilical, sânge. Culoarea roşie a sângelui este dată de eritrocitele din sânge. Când se clampează cordonul ombilical, fluxul de sânge de la mamă la bebe se opreşte, astfel încât, în corpul bebeluşului, rămâne şi o cantitate suplimentară de sânge. La naştere, bebeluşii se caracterizează prin policitemie fiziologică – au mai multe celule roşii; aceste celule roşii au viaţă mai scurtă, mor mai repede şi, murind, produc în sânge o substanţă care se numeşte bilirubină. Procesul acesta are loc şi după perioada neonatală, în sensul că celule noastre roşii se regenerează permanent – la o durată de 120 de zile, fiecare celulă roşie moare, eliberează bilirubină, este luată de ficat şi, apoi, eliminată. Dar la naştere, situaţia e puţin diferită: celulele roşii sunt mai multe, mor mai repede decât în mod normal, produc multă bilirubină. Ficatul ar trebui să înceapă să o prelucreze, să o elimine prin fecale şi urină. Doar că, pentru 37-41 de săptămâni, ficatul nou născutului nu a făcut nimic, el poate să facă ce are de făcut, însă nu ştie încă, fiind imatur din punct de vedere funcţional. Chiar dacă este dezvoltat bine, el nu ştie ce să facă. Aşa că, bilirubina reintră în sistemul circulator, nu are cine s-o elimine, pe de o parte, transvazează, adică iese din vas pe piele şi colorează pielea şi albul ochilor în galben, pe de altă parte, traversează bariera hematoencefalită, inundă nişte structuri din creier care se numesc ganglioni bazali şi care au rolul de a da acea stare de somnolenţă a bebeluşului.
Pe măsură ce bebe creşte şi mănâncă, lucrurile evoluează înspre bine. Mâncând şi luând în greutate, celulele care nu erau ale lui se elimină, sistemul hemodinamic funcţionează în alţi parametri – pentru că el se dezvoltă – iar stimulii exteriori îl ajută să înţeleagă că nu mai este în viaţa extrauterină. Făcând toate aceste lucruri, şi ficatul se maturizează. Şi îşi intră în funcţie uşor, uşor. De aceea este important, mai ales în primele două săptămâni de viaţă, ca alăptarea să fie la cererea mamei, nu a lui bebe. În primele două săptămâni, bebeluşul trece prin diverse transformări, procese care îl ajută să se adapteze, şi este bine să fim cât mai conectaţi cu el, să îl urmărim mereu, să nu avem pretenţia că „l-am învăţat“ după primele 5 zile. El este, acum, într-o continuă schimbare. Dacă, să spunem, noaptea doarme 5 ore legat şi nu se mai trezeşte să mănânce, este posibil ca săritul peste o masă să îl facă să revină la cantitatea pentru nevoile lui de bază. Cântărindu-l, vom avea repere clare despre dezvoltarea lui.
Articolul are ca sursă de documentare cursurile de puericultură organizate de Bebe Tei şi copiisiparinti.ro.
