Bebeluși

Jucăriile pentru bebeluşi

În funcţie de vârstă şi de stadiul de dezvoltare a abilităţilor sale, un bebeluş este interesat de diferite tipuri de jucării.

În primele luni de viaţă, atunci când are loc adaptarea lui la mediul extrauterin, bebeluşul îşi foloseşte toate simţurile pentru a descoperi ceea ce îl înconjoară.

Culori, străluciri ale obiectelor, mişcări, sunete, texturi – le priveşte, le atinge, le ascultă. Toate acestea îi stimulează simţurile şi îi favorizează pas cu pas dezvoltarea motricităţii.

Până în 6 luni, de exemplu, sunt interesante pentru ei, salteluţele de joacă, jucăriile zornăitoare, cutiuţele muzicale, jucăriile din pluş şi ţesăturile cu diferite texturi.

Să nu uităm că, până la obiectele din jur sau jucării, bebeluşul este atras, în primul rând, de feţele şi vocile persoanelor importante din viaţa lui; în consecinţă, interacţiunea cu el are şi ea un rol important în stimularea simţurilor. Este suficient să îi vorbim, să îl legănăm, să îl ţinem în braţe, să îi vorbim, să îi cântăm.

Revenind la jucării, iată mai jos o listă cu câteva recomandări:

Cărţi cu activităţi pentru bebeluşi. Chiar dacă nu vor reţine ei numele personajelor din cărţile cu activităţi, se vor familiariza cu materialele moi, texturile diferite, vor învăţa să se recunoască folosind oglinda (cu care sunt accesorizate acest tip de produse) şi îşi vor dezvolta motricitatea fină (prin exersarea prinderii datorită inelului ataşat la cărţi). O experienţă senzorială completă!

Jucăriile de tip arcadă, pentru cărucior. Jucăriile instrumentale stimulează descoperirea sunetelor şi îl amuză, în acelaşi timp, pe cel mic. Apucarea lor este un mecanism perfect pentru a exersa coordonarea ochi-mână. De la 0 luni + jucăriile agăţate, care emit sunete, încurajează explorarea senzorială, iar de la 5 luni +, tragerea şi apucarea acestora ajută la dezvoltarea simţurilor şi abilităţilor motorii fine ale copilului.

Jucării din pluş cu inel gingival. Bebeluşul îşi dezvoltă simţurile şi abilităţile motorii pe măsură ce descoperă diferite materiale/ texturi, dar şi sunete (atunci când jucăria este zornăitoare). Inelul gingival stimulează creşterea dinţişorilor.

Citeşte şi:
Masajul bebeluşului: cărţi de referinţă din acest domeniu
Băiţa bebeluşului, pas cu pas
Cum îl protejăm pe bebe în sezonul gripelor şi al răcelilor