Bebeluși

Prima băiţă, primul „obstacol“

Prima băiţă acasă, după ce mama vine cu bebe de la maternitate, este una dintre fricile cele mai comune în rândul proaspeţilor părinţi. De aceea mulți apelăm la ajutor.

„Dacă îl scap pe bebe?“, „Dacă alunecă în apă?“, „Dacă plânge şi nu reuşesc să îl spăl?“ – sunt câteva dintre posibilele întrebări care apar în mintea noastră înainte de a-i face prima băiţă bebelușului. De aceea unii dintre noi apelăm la persoane mai experimentate (mamele noastre sau prietene care au deja copii şi au trecut de „hopul“ acesta). Însă cei mai mulţi părinţi se descurcă singuri.

De mare ajutor sunt și cursurile de puericultură – medici pediatri ne învață cum să procedăm, pas cu pas, atunci când îi facem băiță bebeluşului (de la modul în care este poziționat, până la zonele de pe corp cu care începem și cu care terminăm).

Legat tot de prima băiță, un alt detaliu important este atitudinea noastră și, mai ales, asigurarea unui mediu confortabil bebelușului. Acest moment ar trebui să reprezinte pentru el unul de relaxare, să fie asociat cu o stare de bine și cu siguranță. Pentru asta, este recomandat să i se respecte ritmul și să fim atenți la reacțiile lui pentru a ne conecta la nevoile sale. Dacă priviți cu atenție un bebeluș, veți vedea că reacționează mult la stimuli ca sunete/ lumină/ schimbări de poziție/ îmbrăcat/dezbrăcat. Reacțiile sunt în general destul de vizibile. Așadar, fiind atenți la mișcările și reacțiile lui, îl „învățăm“ și știm cum să preîntâmpinăm ceea ce nu i-ar plăcea.

Așadar, cu răbdare și atenție trecem marea… încercare de a-i face bebelușului prima băiță!

Te-ar putea ajuta și:
Băiţa bebeluşului: unde, când şi cu ce se face
Băiţa bebeluşului: de la temperatura apei, până la durata îmbăierii