„E mic şi uită“, „Lasă, că trebuie să ştie şi el că viaţa nu e mereu roz“, „Când eram ca el, am asistat şi eu la certuri între părinţi“ – nu sunt argumente solide dacă intenţionăm să „reparăm“ greşeala de a ne fi certat în faţa copiilor.
Sunt certuri şi certuri, cu schimburi tăioase de replici, cu consecinţe mai puţin plăcute, cu schimbări de stare, certuri în care tonul este ridicat, deseori prea ridicat. Oricum am lua-o, o ceartă rămâne o ceartă, iar copilul va absorbi toată încărcătura pe care o generează. Impactul asupra lui este inevitabil.
Mai sunt şi schimburile de opinii contradictorii, exprimate ferm, dar civilizat, fără a lovi în jur, fără a răni pe nimeni. Genul de discuţii mature, la care se ajunge doar prin înţelepciune, doar prin exersarea îndelungată a răbdării şi a obiectivării – avem dreptul, cu toţii, la păreri diferite. Punându-ne în locul celuilalt, vom avea o viziune şi o înţelegere mai amplă a unui conflict.
Copilul are nevoie de certurile constructive – cu argumente coerente şi rezultate care să îmbunătăţească o situaţie, să ofere concret o soluţie la o problemă; preluând modelul, va învăţa şi el cum să gestioneze în viitor conflictele. Este firesc să ne exprimăm propria părere şi, prin propria părere, să facem parte din procesul de rezolvare. Copilul însă nu are nevoie de certuri dominate de furie, ţipete, urlete, ameninţări, (uneori, din păcate) violenţă. Nu se mai simte în siguranţă, nu se mai simte protejat. Şi-atunci, cum procedăm? Ne dăm seama că am greşit ţipând în faţa copilului, vrem să reparăm. Cum?
În primul rând, nu repetăm greşeala. Apoi, îl asigurăm că: nu este singur; nu el este cauza certurilor; mami şi tati trec printr-un moment mai dificil pe care încearcă să îl depăşească şi, cu toate astea, amândoi îl iubesc la fel de mult; oamenii se mai şi ceartă, iar câteodată nu îşi pot controla firea. Iar dacă nimic din toate astea nu funcţionează, apelăm la o persoană specializată, cu sfaturi şi soluţii aplicate. Nu riscăm bazându-ne pe ideea că Oricum copilul se maturizează şi va înţelege în timp. Timpul vindecă şi nu vindecă, uneori nu face decât să adâncească rănile.
Te-ar putea inspira şi: Cum ne rezolvăm problemele în faţa copiilor
Foto: www.freepik.com