„Adulții sunt responsabili de climatul emoțional din casă, de aceea este important să creeze un mediu în care copiii să se simtă văzuți și auziți“ – afirmă Dr. Robert Whitaker, autorul unui studiu apărut recent al cărui subiect este modul în care conexiunea copilului cu familia îi influențează acestuia viitorul, (și) în sensul prosperității și al bunăstării (nu doar al supravieţuirii şi evitării răului/ detectării situaţiilor care l-ar putea pune în pericol).
Ce înseamnă să se simtă auziți și văzuți? S-ar putea să ni se pară suficient dacă le oferim copiilor tot ce credem noi că au nevoie: hrană, un acoperiș, jucării. Că le cumpărăm tot ce își doresc, tot ce noi nu am avut când eram ca ei. Și ne mirăm atunci când, în ciuda vieții bune pe care le-o oferim, ei sunt mofturoși, sau nervoși, sau, de ce nu, triști.
Mediul familial este una dintre cauzele depresiei la copii – fie că e vorba de violență, conflicte între parteneri (conflicte la care copilul asistă), neglijența (lipsa timpului dedicat celui mic), schimbări majore în relația de cuplu (divorțuri) etc. Despre depresia la copii, citiţi mai multe în articolul Depresia la copii: 3 idei din celebra carte a lui Andrew Solomon.
A se simţi văzut şi auzit poate însemna, din perspectiva unui copil (dar şi a unui adult!), un lucru foarte simplu: a ţi se arăta că exişti. Că cineva ascultă ceea ce spui, că te urmăreşti când vorbeşti, că ţine cont de părerea ta şi de dorinţa ta. Dr. Robert Whitaker, citat mai sus, propune drept context/ prilej pentru a întări legătura dintre familie şi copil momentul mesei. Când copiii vorbesc, adulţii ar trebui să arate că sunt cu adevărat interesaţi de ceea ce spun aceştia, mai mult de-atât, să încerce să nu îi judece.
Pe de altă parte, şi tăcerea are rolul ei – Whitaker o consideră o altă formă puternică de comunicare. Chiar şi momentele de tăcere pot crea o conexiune între părinţi şi copii şi nu este nevoie să le umple neapărat cu discuţii/ radio/ TV.
Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman propun conceptul de parenting empatic, care are la bază comunicarea pozitivă cu copiii (în cartea „Cuvintele îți modelează creierul“, ed. Curtea Veche, 2019). Cei doi pleacă de la ideea că optimismul se poate învăța de mici, prin punerea în practică a unor metode specifice comunicării empatice (metode descrise în volumul de mai sus). Importantă este, spun ei, nu doar cantitatea cuvintelor pe care copiii le aud, ci și calitatea lor. Cuvintele negative le obosesc creierul, ducând la anxietate, iar cele pozitive, dimpotrivă, scad anxietatea. Puterea de concentrare și memoria sunt încurajate și ajutate atunci când ne adresăm copiilor prin cuvinte pozitive și când ei, la rândul lor, le folosesc mai des.
Referințe:
„Children are more likely to succeed if they live in this type of environment“ – www.edition.cnn.com
„La dépression chez l’enfant“- naitreetgrandir.com
„Parenting empatic: puterea cuvintelor pozitive asupra copiilor“