Evitarea comparaţiilor între copii este indicată nu doar în contextul grădiniţei sau al şcolii, ci şi în cel al familiei. „Fratele tău e mai cuminte decât tine!“, „Fratele tău face ce îi spun!“, „Fratele tău a mâncat tot!“ – sunt declaraţii care cultivă sentimentul de vinovăţie şi, totodată, de inferioritate.
Aşa cum adulţii sunt diferiţi, şi copiii sunt diferiţi. Aşa cum, bine spune o vorbă din popor, Avem cinci degete la o mână şi nu sunt două la fel, nici fraţii nu seamănă perfect între ei (exceptând, desigur, cazul gemenilor identici, unde vorbim de asemănări fizice).
Psihologii şi specialiştii în comunicarea dintre părinţi şi copii – căreia i se acordă în perioada recentă o atenţie din ce în ce mai mare – recomandă, pe lângă evitarea comparaţiilor, acordarea de timp fiecăruia dintre copii şi adaptarea la tipul de personalitate al fiecăruia şi la nevoile fiecăruia.
Când familia se întregeşte cu un membru, mulţi copii îşi manifestă deschis gelozia şi sentimentul de respingere faţă de noul venit – el se gândeşte, de fapt, că bebe îi va „fura“ atenţia pe care o avea de la părinţi, jucăriile, timpul, tot ce era doar al lui până în acel moment.
Părinţii şi întreaga familie au un rol important în pregătirea fratelui/ surorii mai mari – multe lucruri se rezolvă prin comunicare şi prezentarea lor într-o manieră cât mai simplă. Până la urmă, gelozia se naşte din teamă, din frica de a nu pierde ceva/ pe cineva şi poate că ar trebui să analizăm mai atent acest al doilea sentiment, teama.
Când copilul este sigur pe dragostea primită, pe atenţia primită, pe timpul oferit de părinţi lui, pe locul ocupat în viaţa părinţilor, va gestiona mai echilibrat sosirea noului venit în familie.
Gelozia nu este doar o chestiune de încredere sau nu în celălalt, ci şi în noi înşine. Sau mai ales în noi înşine.
Citeşte şi:
Certurile între fraţi – intervenim sau nu între ei?
Copilul e mofturos şi pare să nu îi placă nimic. Cum să îl înţelegem mai bine
Primii prieteni ai copilului: de ce sunt atât de importanţi
Foto: www.freepik.com