Sarcină

Cauze ale apariţiei durerilor de spate în sarcină

Pe măsură ce sarcina avansează, coloana vertebrală preia automat misiunea de a susţine întreaga greutate.

Pe lângă acumularea kilogramelor, schimbarea de postură (centrul de greutate se modifică și, în consecință, se schimbă gradat și postura și felul în care pășim) duce şi ea la apariţia durerilor. Este ca şi când am purta cu noi un rucsac, cu diferenţa că acest rucsac este în faţă.

Kilogramele suplimentare sunt reprezentate, în primul rând, de placentă, lichidul amniotic, uter, sâni (mărirea lor), volumul suplimentar de sânge, volumul crescut de fluide, depozitele suplimentare şi fătul (care creşte treptat). De aceea este importantă monitorizarea alimentaţiei şi menţinerea greutăţii în parametri optimi – prin respectarea unui regim alimentar (adaptat de la caz la caz) şi a unui stil de viaţă activ, cu exerciţii fizice incluse (adaptate de la caz la caz şi de la trimestru la trimestru).

Sunt câteva tipuri de mişcări care se pot efectua şi în sarcină, mişcări destinate tonifierii musculaturii paravertebrale (a spatelui, cea responsabilă de poziţia verticală) – din poziţia şezut sau în picioare, se întind braţele lateral, în linie cu umerii şi degetele spre tavan, şi se fac cercuri spre spate, 4 serii de câte 10 repetări.

Modificările hormonale sunt o altă cauză a durerilor de spate. Secretarea relaxinei duce la relaxarea ligamentelor pelviene şi slăbirea articulaţiilor (scopul fiind pregătirea pentru naştere). Conform definiţiei medicale, „relaxina este un hormon peptidic secretat de ovare, ţesutul mamar, placentă sau corion în săptămânile care precedă naşterea“. Relaxina face posibilă lărgirea bazinului, transformare care poate duce la apariţia durerilor de spate, dureri ce pot persista şi postnatal, până când nivelul acestui hormon se restabileşte.

Stresul are un efect direct asupra tensiunii musculare de la nivelul spatelui, iar separarea muşchilor (prin creşterea în volum a uterului mușchii abdominali și rectali care pleacă din cavitatea toracică până la osul pubian, se separă de-a lungul taliei) accentuează disconforturile dorsale.

Câteva sugestii pentru atenuarea durerilor de spate: masaje delicate în zona lombară (acolo unde se resimt cel mai adesea durerile), purtarea unei centuri lombare (îmbunătățește postura și susține musculatura), efectuarea unor exerciţii specifice, respectarea unor reguli de zi cu zi (când vă aplecaţi, păstraţi spatele drept; nu purtaţi o greutate prea mare pe un singur umăr – greutatea trebuie distribuită egal, pe ambii umeri; când vă ridicaţi din pat, nu vă ridicaţi brusc – întindeţi-vă pe o parte, iar apoi ridicaţi trunchiul), folosirea cât mai multor perne în timpul somnului (perne care să susţină gâtul, spatele, perne speciale poziţionate între coapse, pentru a păstra o poziţie dreaptă a coloanei) sau utilizarea unei saltele pentru gravide.

Referinţe bibliografice:

Foto: www.freepik.com