Ruxi, instructor yoga și facilitator terapie craniosacrală, ne-a spus mai multe despre tipurile de posturi Yoga indicate în perioada postpartum, dar și despre cele care trebuie evitate. Și ne sfătuiește, mai presus de orice, să ne ascultăm corpul, să fim atenți la semnalele lui și să îi respectăm ritmul de vindecare:
Copiisiparinti.ro: Se poate practica yoga după naștere? Este sigur?
Ruxi, instructor Yoga și facilitator terapie craniosacrală: Cred că cel mai important este ca, după naștere, să avem răbdare și să încercăm, pe cât posibil, să ne tratăm cu blândețe; din punctul acesta de vedere, tehnicile de respirație din yoga pot face minuni pentru psihicul unei proaspete mămici, „bombardat“ cu valuri de emoții puternice care au drept cauză, pe de o parte, modificările hormonale, pe de altă parte, trecerea la noul statut, cel de mămică. Yoga este indicată atât în timpul sarcinii, cât și după naștere, bineînțeles, toate posturile fiind cu atenție adaptate corpului nostru care este într-o continuă schimbare de-a lungul celor 9 luni, dar și după sosirea copilului pe lume.
Nu toate nașterile naturale sunt la fel, uneori pot apărea diferite complicații și atunci, implicit, vom avea nevoie de o pauză puțin mai lungă pentru a ne putea reface.
Când pot începe yoga după o naștere naturală?
Unele persoane pot începe practica de yoga la doar câteva zile după nașterea naturală, însă nu putem generaliza și nici nu trebuie să ne îngrijorăm sau să forțăm lucrurile dacă nu este și cazul nostru. Nu toate nașterile naturale sunt la fel, uneori pot apărea diferite complicații și atunci, implicit, vom avea nevoie de o pauză puțin mai lungă pentru a ne putea reface. Indicat este să cerem sfatul medicului înainte de a ne apuca de orice fel de mișcare și foarte important este să ne ascultăm corpul, să fim atente la semnalele lui.
Dar după o naștere prin cezariană?
În general, este indicat să așteptăm între 8 și10 săptămâni până să începem practica de yoga în cazul în care am născut prin cezariană; de altfel, ca și la nașterea naturală, este bine să discutăm cu medicul specialist înainte. Depinde foarte mult de capacitatea fiecărui corp în parte de a se recupera după intervenție, însă chiar și în perioada aceasta, de 8-10 săptămâni, putem practica anumite tehnici de respirație, dar și Yoga Nidra, cunoscută și sub denumirea de somn yoghin. Este o meditație ghidată care ajută la relaxarea profundă a minții și a corpului și este ușor de susținut ca postură, deoarece în timpul practicii ne odihnim confortabil în poziția cadavrului, adică întins pe spate (Savasana).

Trăim în era internetului, patronată constant de pozele cu abdomen suple, imagini care trezesc de cele mai multe ori sentimente de frustrare, mai mult, uneori parcă ne pierdem răbdarea, ne-am dori ca schimbările să apară peste noapte, însă uităm că a durat 9 luni să devenim mame și, în cele mai multe cazuri, durează încă pe atât să revenim la condiția noastră fizică și psihică de dinainte de a rămâne însărcinate.
Care sunt posturile de evitat în perioada postpartum?
După naștere, foarte multe dintre femei sunt nerăbdătoare să își recapete forma fizică de dinainte de sarcină. Cu toate acestea, sunt anumite posturi (asanas) care ar trebui evitate după naștere, deoarece pun o presiune prea mare pe corpul fizic, trecut deja prin atâtea. Câteva dintre posturile nerecomandate în perioada de recuperare de după naștere sunt shoulder stand, headstand și full lotus, iar pentru femeile care au născut prin cezariană, răsucirile (twisturile), pentru că pot forța cusăturile de pe abdomen.
În cât timp ne putem recupera prin yoga după naștere?
Nu cred că poate răspunde nimeni cu exactitate la această întrebare pe care, de altfel, știu că o au foarte multe proaspete mămici. Recuperarea după naștere depinde de mai mulți factori; într-adevăr, Yoga poate fi considerată un instrument important în ceea ce privește acest proces și nu numai, în primul rând pentru că pilonul recuperării este reprezentat de interiorul nostru, prin urmare, diferitele tehnici de respirație (pranayama), meditația și anumite posturi ajută această „vindecare“ de la interior spre exterior. Trăim în era internetului, patronată constant de pozele cu abdomen suple, imagini care trezesc de cele mai multe ori sentimente de frustrare, mai mult, uneori parcă ne pierdem răbdarea, ne-am dori ca schimbările să apară peste noapte, însă uităm că a durat 9 luni să devenim mame și, în cele mai multe cazuri, durează încă pe atât să revenim la condiția noastră fizică și psihică de dinainte de a rămâne însărcinate.
„Mi-a luat ceva timp să înțeleg, în jur de 40 de ani, că întotdeauna există ceva dincolo de noi. Ce înseamnă dincolo de noi? Ei bine, aici începe magia. Singurul lucru clar pentru mine, în acest moment, este că venim pe lume cu o respirație și că plecăm în călătoria finală cu o ultimă respirație, iar între aceste două respirații dansăm pe scena vieții punându-ne tot felul de întrebări, săpând adânc în emoțiile noastre – cu dragoste, cu ură, cu pasiune. Așa că am decis să explorez elementele de bază ale existenței, plecând de la originile respirației, esența ei, așa cum este pusă în valoare de practica yoga, fapt ce ne permite să explorăm sau să ne imaginăm mai bine ce înseamnă <<dincolo de noi>>.“ (Ruxi, instructor yoga și facilitator terapie craniosacrală)
Contacte: Sunrise Yoga Studio – email: contact@sunriseyogastudio.ro, tel: 0723887843; Instagram: Sunrise_Yoga_Studio, Website: www.sunriseyogastudio.ro; adresa: Drumul Potcoavei 120, Sc. A, Et.1, Pipera/ Voluntari
Citește și: Yoga în sarcină – ce exerciții sunt permise și care sunt restricțiile? Specialistul răspunde
