Timp liber

Weekend mediteranean: paste, pește și legume în sos de roșii

Combinația de paste, pește și legume este o sugestie de masă de prânz gustoasă și sățioasă. O vor adora atât părinții, cât și copiii. Copilul poate încerca forme, texturi și arome diferite, având parte în același timp și de o masă hrănitoare.

Ingrediente: pentru două porții, începând cu vârsta de 12 luni

  • 1 păstrăv potrivit
  • 4 mănunchiuri de tagliatelle
  • 1 roșie mare, coaptă bine
  • 1 zucchini mic
  • 1 capia mic
  • 1 ceapă potrivită
  • 2 căței mici de usturoi
  • ulei de măsline

Cum preparăm peștele 

  • se curăță de solzi, se scot măruntaiele (dacă nu este eviscerat deja), se spală bine și se pune pe un grătar, deasupra unei tăvi care are fundul acoperit cu apă (se găsesc în magazine astfel de tăvi);
  • după ce este gata (aproximativ 40 de minute), se scoate din cuptor și se pune separat, pe o farfurie.

Mod de preparare legume și paste

  • în timp ce peștele este în cuptor, se pregătesc legumele: se spală, se toacă mărunt (în acest timp se pot pune și pastele la fiert);
  • se călește ușor ceapa, se aruncă peste ea ardeiul capia, se amestecă, se adaugă apoi zucchiniul tăiat cubulețe (cu tot cu coajă), se învârte și se lasă să se facă bine legumele;
  • când sunt aproape gata, se pune peste ele un sos preparat din roșia dată pe răzătoare, usturoiul pisat și puțin ulei de măsline (câteva picături);
  • se amestecă bine totul, se mai lasă 1-2 minute, se ia de pe foc;
  • se pune sosul peste pastele fierte și trecute printr-un fir de ulei de măsline, se mai lasă pe foc câteva secunde, se ia de pe foc și se pune totul într-o farfurie;
  • se dezosează peștele înainte de a se pune în farfurie (preferabil este să fie lăsat în bucăți cât mai mari pentru a obișnui copilul să mestece);
  • alături de pește, se pune o porție de legume în sos de roșii.

Sugestie. Nu este obligatoriu ca pastele să fie amestecate cu legumele în sos. Ele pot fi consumate și ca atare, alături de legume și pește. Copiii vor adora să le descopere textura. Pastele tagliatelle pot fi înlocuite cu alte tipuri de paste (în formă de fundițe, melcișori etc) pentru a-l atrage cât mai mult pe cel mic.

Peștele în alimentația copilului:

  • evitați peștele la conservă;
  • asigurați-vă că achiziționați peștele dintr-o sursă sigură și că este proaspăt;
  • consultați-vă cu medicul pediatru în legătură cu cantitatea de pește săptămânală de oferit unui copil;
  • alegeți să gătiți peștele la cuptor, aburi sau pe grill;
  • țineți departe de alimentația celui mic peștele bogat în mercur.

Foto: www.freepik.com; imaginea de deschidere este cu titlu de sugestie
Te-ar putea inspira și:
Weekend în stil italian: paste fusilli cu sos pesto făcut în casă