Plecând de la propria suferinţă şi propria experienţă cu această melancolie corozivă (termen preluat de la William Styron), Andrew Solomon face o radiografie a bolii şi o prezintă dintr-o mulţime de perspective: de la istoricul ei până la tipurile de tratamente, de la categoriile de vârstă sau sexul vizat până la filozofia, chimia ei, viziunea sociologică, filozofică, etnologică sau religioasă.
Este tratat inclusiv subiectul depresiei la copii, care, ca o primă curiozitate, funcţionează diferit faţă de depresia la adolescenţi sau depresia la adulţi. Motivul este următorul: creierul copiilor nu este la fel de dezvoltat ca în cazul celor mai mari (tineri/ adulţi), „fără dezvoltarea conştiinţei abstractului, (ei) nu simt neajutorarea şi disperarea adulţilor, dar pot suferi de un negativism persistent“, precizează Andrew Solomon (p. 226, ediţia citată).
„Incidenţa depresiei creşte în ţările dezvoltate, mai ales la copii“ – iată o altă remarcă pe care o face autorul (p. 35), având la bază studii şi articole scrise de medici sau terapeuţi. Observaţia în sine nu ar trebui să ne mire, date fiind aglomeraţia şi explozia de informaţii, expunerea nemăsurată pe reţelele de socializare, provocările consumerismului, stilul alert de viaţă, suprasolicitarea de la locul de muncă (de unde prezenţa redusă a părinţilor în viaţa copiilor) etc. Legat de implicarea părinţilor în viaţa copiilor, Andrew Solomon afirmă undeva că, pentru cei mici, absenţa poate fi mai dureroasă decât prezenţa sufocantă.
„Primele manifestări ale depresiei la vârsta copilăriei, prezente chiar şi la prunci de 3 luni, apar, în principal, la copiii mamelor depresive“ – citim la pagina 221. Da, la 3 luni! Afirmaţia nu este aruncată pur şi simplu în pagină sau bazată pe teorii conspirative, ci pe studii şi experimente, pe analizarea diagramelor undelor cerebrale, pe urmărirea acestor copii pe o perioadă determinată de timp. Vestea bună este, în astfel de cazuri, că depresia se poate trata precoce, dacă mamei i se administrează tratament, completat, după caz, de terapie. Copilul simte imediat implicarea mamei în viaţa lui şi începe să se vindece.
Printre simptomele întâlnite la copiii cu depresie (autorul se referă la cei din copilăria timpurie/ preşcolari), se află: tristeţea (nu zâmbesc), îşi întorc faţa de la alţi oameni, inclusiv părinţi, se retrag în sine, pofta de mâncare şi somnul sunt perturbate, comportamentul este autocritic. Aceşti copii nu pot comunica ceea ce gândesc sau simt (pentru că dezvoltarea cognitivă este tulburată) – de aceea terapeuţii recurg la tot felul de trucuri pentru a reuşi să comunice cu ei (desenul, urmărirea reacţiilor corpului, a gesturilor).
Articole pe aceeaşi temă:
Copilului îi este teamă de insecte. Care sunt cauzele?
Copilul se trezeşte noaptea şi plânge
Când are nevoie copilul să meargă la logoped?