În mod obișnuit, părinții încep să caute o bonă din momentul în care mami începe serviciul. Se poate întâmpla ca acest proces de căutare să înceapă, desigur, și mai devreme – este nevoie de o perioadă de familiarizare cu bona, atât din partea copilului, cât și din partea părinților.
Cum alegem o bonă? Criteriile sunt, în general, două – fie avem norocul unei recomandări bune, fie căutăm la agențiile specializate. Iată totuși câteva criterii utile, bine de avut în vedere în cazul în care suntem în căutarea unei bone:
- este important să începem căutarea din timp și să fim cât mai realiști (să avem în vedere faptul că o bonă bună nu este ușor de găsit, de obicei au deja în grijă copiii);
- putem apela la rețelele de socializare, pe canale de încredere, în grupuri de prieteni, grupuri pe care le știm (postăm anunțuri și, eventual, evidențiem anumite cerințe);
- să consultăm agențiile specializate, unde portofoliul de bone este vast și organizat pe criterii diferite (există, de exemplu, părinți care vor o bonă care să și gătească, așa cum există bone care nu doresc să și gătească, ci doar să aibă grijă de copil);
- în alegerea bonei, este bine, nu în ultimul rând, să ne gândim că vom forma o echipă cu persoana respectivă și, de asemenea, să nu uităm să avem încredere în instinctul propriu.
Alegerea bonei: Antoaneta Istrate, family specialist, recomandă: „Pentru un copil până într-un an, este ideală bona model bunică, cu experiență maternală, cu capacitate de reacție, responsabilă, care respectă recomandările părinților. Pentru un copil mai mare, este potrivită o bonă mai tânără, care să facă față fizic, jocurilor, să știe să aibă activități și să interacționeze cu cel mic, să lucreze cu gadget-uri, să știe cântecele, poezii, povești, să îl învețe pe copil și să fie la dispoziția lui. Începând cu 3, 4 ani, când personalitatea lui începe deja să se contureze, este ideală o bonă fostă educatoare sau cu pregătire pedagogică/psihologică.“
Citește și:
Copiii și telefonul mobil – stabilirea regulilor
Care este cea mai bună metodă de a ne crește copiii?
Comunicarea cu copiii: 3 sugestii pentru dialoguri prietenoase
Foto: www.freepik.com

